Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu polițiști din aceleași structuri din Timișoara și Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat, în această dimineață, 14 percheziții domiciliare.
Activitățile au avut ca scop destructurarea unui grup organizat specializat în trafic de droguri de risc și mare risc pe zona de vest a României.
Pe raza județului Arad au fost desfășurate 6 percheziții domiciliare, iar pe raza județului Bihor 8, fiind puse în aplicare 5 mandate de aducere emise pe numele membrilor grupului infracțional organizat.
În cadrul aceluiași dosar penal, anterior, au fost indisponibilizate 1,5 kilograme de droguri de mare risc (MDMA) și 1 kilogram de droguri de risc (cannabis). De asemenea, trei membri ai grupării au fost arestați preventiv de magistrații Tribunalului Arad.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale Timișoara și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Bihor.