Luni după amiaza, a avut loc un accident feroviar, între staţiile Săvârşin şi Ilteu, judeţul Arad, un tren de marfă, care circulă pe relaţia Curtici – Ploieşti Nord. La trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Cuiaş din judeţul Arad, un Autocamion a fost acroşat de trenul trenul care circula pe magistrala 200. În urma accidentul nu au rezultat victime însă traficul feroviar a fost oprit, în urma deraierii primului vagon.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este închis și la această oră, între staţiile Ilteu și Săvârșin, din cauza accidentului rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 550+400, pe firul 1, între un tren de marfă privat și un camion.
Cei de la CFR mai spun că „șoferul unui camion încărcat cu nisip nu a respectat semnalizarea acustică şi luminoasă de la trecerea la nivel și a intrat în coliziune cu trenul privat de marfă, care circula pe relaţia Curtici – Ploiești Nord. În urma impactului, primul vagon din compunerea trenului de marfă a deraiat de un boghiu. Personalul feroviar de specialitate al Regionalei CF Timișoara a retras deja în stația Săvârșin celelalte vagoane din compunerea trenului de marfă, iar pentru repunerea pe șină a vagonului deraiat se va acționa cu un vagon de ajutor cu vinciuri hidraulice, astfel încât traficul feroviar să fie redeschis în condiții de siguranță pe firul I, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la km 550+400, firul II fiind închis pentru lucrările de reabilitare aflate în desfășurare”.
Accidentul propus pe calea ferată a impus și alte măsuri decât cele de mai sus: „Facem precizarea că pentru menținerea continuității traficului feroviar de călători între Simeria și Arad, trenurile IR 1676 și IR 75-2 circulă cuplate din stația Arad pe ruta ocolitoare Arad -Timișoara – Lugoj – Ilia, stație din care cele două trenuri își vor relua traseul normal, iar pentru călătorii din trenul R 2043, care circulă în relația Simeria – Arad, se asigură transbordare auto din stația Ilteu”.