Octavian Ursu este noul jucător al UTA-ei. Fotbalistul născut la Mediaș s-a despărțit în această vară de „U” Cluj, echipă care îl împrumutase în returul trecut la ASU Politehnica.
Un rol important în transfer l-a avut și Bogdan Apostu, impresarul fotbalistului care va împlini 25 de ani în noiembrie: „Octavian Ursu a devenit o certitudine pentru acest nivel, după cele 11 goluri și 6 assist-uri în sezonul precedent. Este un jucător de calitate, rapid, tehnic, care și-a dorit mult să ajungă la UTA, deși au existat și alte oferte” a declarat fostul atacant al UTA-ei.
Octavian Ursu a efectuat junioratul la Ardealul Cluj și Universitatea Cluj, la nivel de seniori îmbrăcând tricoul echipelor Unirea Slobozia, ACS Berceni, CS Mioveni, ASA Târgu Mureș (în Liga I), Olimpia Satu Mare, „U” Cluj și ASU Politehnica Timișoara. „Mă bucur că am ajuns la UTA, o echipă de tradiție cu suporteri frumoși. Știu ce înseamnă presiunea unei echipe importante, mă motivează, sunt pozitiv și sper să-mi demonstrez valoarea.” a transmis proaspătul component al „roș-albilor”.
Transferul a fost efectuat în urma accidentării lui Alexandru Ciucur, dar mai ales a plecării foarte probabile a lui Albert Stahl. Tânărul mijlocaș a absentat sâmbătă de la amicalul cu Luceafărul Oradea, deoarece este foarte aproape să semneze cu Astra Giurgiu, echipă de primă ligă.