Experiențe de neuitat, pentru toate vârstele, la Arad Open Air Festival 2019

Miercuri, 19 Iunie, 2019 10:12 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Miercuri, 19 Iunie, 2019 10:12 Tiparire

Mai sunt doar două săptămâni până când fanii muzicii electronice se vor îmbarca în călătoria muzicală oferită de Arad Open Air Festival. Pentru a avea parte de o experiență cu adevărat unică, pe lângă concerte și acte artistice, cei prezenți se vor putea bucura de o serie de activități memorabile, pe timp de zi, care să le rămână în minte și suflet tot anul, până la următoarea ediție. Astfel, între 28 și 30 iunie, cei aflați pe Aeroportul Internațional Arad vor avea parte de Ranger Arena (paintball), Dinner in the sky (cu degustări de vin și cine romantice), dar și de activități pentru copii, precum Bimbo Party și Dino Parc Râșnov, atât sâmbătă, 29 iunie, cât și duminică, 30 iunie.

Una dintre activitățile principale este Ranger Arena, un concurs extraordinar de paintball desfășurat pe 29 - 30 iunie 2019, unde participanții au șansa de a-și demonstra măiestria și de a intra în cursa pentru premiile oferite de organizatori. Vârsta minimă de participare este de 14 ani, iar echipele trebuie să fie formate din 5 persoane, una dintre acestea fiind necesar să aibă minimum 18 ani.

Pentru că ,,Dinner in the sky” este considerată una dintre cele mai spectaculoase experiențe desfășurate la înălțime, AOA oferă participanților la festival o călătorie completă și inedită pe toată perioada evenimentului. Astfel, participanții pot lua masa la 50 m înălțime, pe acordurile vioarei (Alexandra Violin), într-un mediu fascinant, în concordanță cu întregul concept AOA: călătoria în spațiu. În cadrul ,,Dinner in the sky” există și ,,Wine in the sky”, unde se pot savura 3 - 4 sortimente de vinuri și se pot degusta câteva preparate potrivite cu acestea. Fiecare urcare durează 20 de minute și costă 200 lei pentru cei care doresc să achiziționeze și un abonament pentru 2 zile la AOA sau 100 lei pentru cei care au achiziționat deja biletele la festival. 

Și cei mici vor avea parte de activități în cadrul evenimentului, într-o zonă special creată pentru ei. Există două surprize pentru copii, Bimbo Party, un concept existent de 12 ani pe piața arădeană, care cuprinde: face painting, ateliere de creație atât pentru copii, cât și pentru părinți, baloane modelabile - heliu, jocuri și alte surprize. De asemenea, echipa Dino Parc Râșnov va fi prezentă la AOA festival pentru a le prezenta copiilor universul dinozaurilor.

Pe tot parcursul festivalului, copiii sub 10 ani au acces gratuit, dacă sunt însoțiți de un tutore adult, care a achiziționat bilet. Biletele se achiziționează atât online, de pe site-ul evenimentului (https://bit.ly/2QIPOvD), cât și în locațiile din Arad și județul Arad: Boeme Cafe, Dom Cafe, Curtea Veche, Jollie Cafe Ineu, Le Relais - Atrium Mall Arad, Wishes Caffee & Pub, Tucano Coffee, Restaurant Noi, KF Arad, Plattinium Bistro Cafe, Molly Malone’s Arad, Cafeneaua Literară Joys.

Arad Open Air este un festival dedicat tuturor iubitorilor de muzică. O aventură de neuitat care îmbină zone muzicale diferite precum muzica electronică și hip-hop cu arta și cultura expansivă a comunităților. Ediția din 2019 are în prin plan explorarea spațiului, dar și activități variate precum ,,Dinner in the sky”, ,,Ranger Arena” și cele dedicate copiilor, respectiv ,,Bimbo Party” și ,,Dino Parc Râșnov”. În cele 72 de ore de muzică pe scena de la Arad Open Air Festival vor urca nume importante de artiști și formații precum Paul van Dyk, Markus Schulz, BUG Mafia, DOC cu invitați: Deliric, Vlad Dobrescu, Exile și DJ Nasa, Mahmut Orhan, Burak Yeter, Swanky Tunes, Petre Inspirescu, Andrey Pushkarev, Mihigh, Barac, Tulbure și mulți alții.

Evenimentul este organizat de Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul Județean de Voluntariat Arad, cu susținerea Heineken România și Coca Cola. Partenerii media ai evenimentului sunt: Virgin Radio, Digi24, TV Arad, Aradon.ro, Tion.ro, Special Arad, Bihon.ro, Caon.ro, Express de Banat.

Mai multe informații sunt disponibile pe site: https://www.openairfestival.ro/,

pe pagina oficială de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/aradopenair/, pe evenimentul de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1143683645806100/, dar și pe contul de Instagram al Arad Open Air Festival: https://www.instagram.com/aradopenair/.

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.