Previziunile meteorologilor ce anunțau cod galben de ploi, de data aceasta s-au adeverit cu vârf și îndesat. Peste județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, meteorologii au anunțat, sâmbătă după prânz, o alertă imediată de vreme rea – descărcări electrice cu averse, grindină și intensificări ale vântului.
O furtună scurtă, dar violentă s-a abătut asupra orașului. Vântul puternic a doborât copacii și a smuls câteva acoperișuri. Grindina a venit la fel de neașteptată ca în mijloc de vară. De asemenea, mai multe străzi au fost cuprinse de apă în cele aproximativ 15 minute de dezlănțuire a naturii.
Bilanţul este unul nu înbucurător, copaci smulşi, acoperişuri luate de vânt, cămămizi dislocate ajunse pe caldarăm, crengi prăbușite pe firele de alimentare cu energie electrică, şi semafoare în pericol să cadă, toate acestea în doar 15 minute de natură dezlănţuită în Timişoara.
Echipajele ISU au fost solicitate să intervină şi în cazul câtorva subsoluri inundate. Zona Banatului este sub cod galben de ploi torenţiale şi intensificări ale întului până mâine deimineaţă.
Previziunile meteorologilor ce anunțau cod galben de ploi, de data aceasta s-au adeverit cu vârf și îndesat. Peste județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, meteorologii au anunțat, sâmbătă după prânz, o alertă imediată de vreme rea – descărcări electrice cu averse, grindină și intensificări ale vântului.
O furtună scurtă, dar violentă s-a abătut asupra orașului. Vântul puternic a doborât copacii și a smuls câteva acoperișuri. Grindina a venit la fel de neașteptată ca în mijloc de vară. De asemenea, mai multe străzi au fost cuprinse de apă în cele aproximativ 15 minute de dezlănțuire a naturii.
Bilanţul este unul nu înbucurător, copaci smulşi, acoperişuri luate de vânt, cămămizi dislocate ajunse pe caldarăm, crengi prăbușite pe firele de alimentare cu energie electrică, şi semafoare în pericol să cadă, toate acestea în doar 15 minute de natură dezlănţuită în Timişoara.
Echipajele ISU au fost solicitate să intervină şi în cazul câtorva subsoluri inundate. Zona Banatului este sub cod galben de ploi torenţiale şi intensificări ale întului până mâine deimineaţă.
Marți seara, locatarii unui bloc din cartierul arădean Aurel Vlaicu au semnalat degajări de fum ce proveneau dintr-un apartament și au sesizat pompierii.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Deta ...
O femeie de doar 35 de ani a murit, după ce a fost rănită de o bucată de gheaţă desprinsă de pe un bloc. Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic.
Incidentul s-a petrecut marți &i ...
Conceptul de Ziua Mondială a Patinajului (World Ice Skating Day). a pornit din ideea de a populariza și răspândi spiritul de patinaj pe gheață la nivel mondial – printr-o sărbătoare &nda ...
Un nou film pentru copii va fi difuzat la Cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul Gai în cadrul evenimentului „Caravana filmelor“, care are ca scop revitalizarea cinematografelor d ...
Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat efecte în 116 localități din 29 județe (AR, AG, BC, BT, BR, BV, BZ, CL, CJ, CT, CV, DB, G ...
Ciclonul Ashley va lovi în acest week-end România, meteorologii emițând coduri galbene și portocalii de ploi și instabilitate atmosferică, începând de sâmbătă seara pâ ...
Furtuna Ashley va afecta întreaga Europă, începând de joi, aducând un front de aer rece de origine maritim polar.
În România, temperaturile vor scădea cu până la ...
Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting de cod portocaliu pentru această seară în Arad și alte 9 localități din județ în intervalul orar 21:05 – 22:00.
COD : ...
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de cod portocaliu pentru această seară în județul Arad în intervalul orar 18:40 - 19:40.
Se vor semnala local averse torențiale care vor acumula 25 ...
Meteorologii au emis noi avertizări de cod galben și cod portocaliu de furtuni și vijelii pentru aproape întreaga țară, mai puțin Dobrogea.
1.AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interv ...
Meteorologii ANM au emis pentru intervalul de valabilitate: 02 iulie, ora 10:00 – 03 iulie, ora 10:00 o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică.
Zone afectate: conform textului și hărți ...
Germania și Danemarca s-au întâlnit sămbătă seară de la ora 22:00, în cadrul optimilor de finală EURO 2024, la Dortmund, pe ”Signal Iduna Park”.
După un meci cu emoții, ...
Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică în intervalul de valabilitate: 27 iunie, ora 12:00 – 28 iunie, ora 03:00, pentru 18 județe din vestul țării.
& ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, a atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vestul țării.
Ast ...
Pompierii arădeni au intervenit în seara zilei de marți, 25 iunie, în mai multe zone ale Aradului pentru degajarea copacilor căzuți în urma fenemonelor hidro-meteo anterioare.
Interven ...
În contextul fenomenelor meteorologice avertizate, pompierii militari arădeni au intervenit azi noapte, în intervalul orar 22:30 - 00:00, pentru:
- degajarea unui copac căzut peste un autoturi ...
Pompierii arădeni au fost sesizați în această dimineață despre un posibil incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe situate pe Calea Romanilor din Arad.
&nbs ...
Ziua Internațională a Ursului Polar, se sărbătorește în fiecare an pe 27 februarie, în perioada în care mamele de urs polar și puii lor nou-născuți sunt ghemuiți împreună în v ...
Guvernul propune o soluție temporară pentru a remedia starea actuală a pieței asigurărilor RCA prin înghețarea temporară, pe o perioadă de 6 luni, a tarifelor de primă practicate de asigurătorii RCA. ...
În intervalul de valabilitate 22 decembrie, ora 12:00 – 24 decembrie, ora 10:00, meteorologii au emis o avertizare de cod galben de intensificări ale vântului în toată țara, viscol și nin ...
Conceptul de Ziua Mondială a Patinajului (World Ice Skating Day). a pornit din ideea de a populariza și răspândi spiritul de patinaj pe gheață la nivel mondial – printr-o sărbătoare – cu o v ...
Luni, în jurul orei 9.00, echipajul de jandarmi aflat în misiune de patrulare pe Bulevardul Revoluției din municipiul Arad, a observat o femeie care în timp ce se deplasa pe scuarul din apropierea ...
O furtuna puternică a făcut pagube însemnate în Oradea. Traficul a fost blocat pe foarte multe străzi din oraș, unde foarte mulți copaci au fost scoși din rădăcini, iar vântul a luat ppe su ...
Avem un Cod Galben de caniculă în vigoare care se extinde într-unul portocaliu, iar marți după amiaza intrăm într-un alt Cod Galben, de această dată de instabilitate atmosferică temporar acc ...
Furtunile violente de vineri noaptea au afectat traficul feroviar, lucru ce a dus la întârzieri de sute de minute a călatorilor care mergeau la mare.
Trenul privat 11504, care circulă pe ruta ...
Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină până la această oră pentru:
➡️ degajarea unor stâlpi de lemn ...
Furtuna din această seară (miercuri, 31 mai) a doborât mai mulți copaci în municipiul Arad, unul chiar în Parcul Mihai Eminescu şi a inundat pasajul din zona străzii Voinicilor.
Din c ...
În urma unui apel la 112 care anunța că o lebădă se află blocată pe apa înghețată a lacului Homoc din municipiul Arad, pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit joi, 09 feb ...
În această după-amiază, vineri, 9 septembrie, în jurul orei 18:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, ...
Ca urmare a emiterii de către ANM a Avertizării Cod Portocaliu și Galben în perioada 8 august, ora 12.00 – 10 august, ora 10.00, de averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale v& ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.
La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.