Interpret, creator, culegător de folclor şi pedagog la Şcoala Populară de Arte a Centrului Cultural Judeţean Arad, Mărioara Miclea şi-a dedicat întreaga viaţă cântecului şi portului popular autentic. De mai bine de 30 de ani se ocupă de Grupul vocal „Sânzienele” al Școlii Populare de Arte, pe care l-a înfiinţat şi prin care, de-a lungul anilor, au trecut peste 100 de fete. Care a fost parcursul carierei sale şi cât de greu a fost să menţină ştacheta, timp de atâţia ani, sus aflăm din rândurile de mai jos.
Doamna Miclea, aş vrea să începem prin a face o trecere în revistă a carierei dumneavoastră.
Pentru a trece în revistă cariera mea trebuie să ne întoarcem în urmă cu mai mult de 40 de ani când la Academia de Muzică, pe atunci Conservatorul Ciprian Porumbescu, în anul II de facultate participam la cea de-a doua ediţie a unui foarte cunoscut concurs de muzică populară, Floarea din grădină, alături de nume consacrate ale folclorului românesc, Viorel Costin, Sava Negrean Brudaşcu, Ionela Prodan. În paralel mergeam la facultate şi aveam, de asemenea, o activitate artistică foarte intensă, mergeam în turnee, chiar şi în străinătate cu Ansamblul Studenţesc de la Casa de Cultură „Grigore Preoteasa”. Cam acesta a fost începutul. Undeva pe finalul carierei, împreună cu Orchestra Radio, care îl avea dirijor pe regretatul George Vancu, am imprimat primele mele opt cântece tradiţionale. După aceea, am terminat facultatea şi am venit în Arad, unde am început să lucrez la Şcoala Populară de Arte şi, în paralel, cântam cu Orchestra de Muzică Populară a Filarmonicii de Stat Arad. Încet, încet, lucrurile s-au distanţat şi eu am prins mare drag pentru meseria de pedagog şi, în 1987, am înfiinţat primul grup de fete, „Sânzienele”.
Cum a luat naştere Grupul „Sânzienele”?
A luat naştere pentru că, recunosc că nu a fost ideea mea, mi s-a cerut ca şi Aradul, prin Şcoala Populară de Arte de atunci, să aibă un astfel de grup. Asta pentru că de câte ori avea loc spectacole importante de folclor trebuiau aduse grupuri vocale din alte părţi. Am început să cântăm şi am avut o problemă foarte mare în ceea ce priveşte realitatea subvetrelor folclorice arădene. Poate niciunde nu există o cromatică atât de bogată cum are judeţul Arad pentru că aici este locul unde se întâlnesc terminaţiile a trei judeţe: Bihor, Hunedoara şi Banat. Mi-a fost foarte greu să unesc 10 – 12 fete, în culorile specifice zonei din care proveneau şi atunci a izvorât în sufletul meu sentimentul patriotic al locului unde m-am născut. Cunoscând istoria costumului bătrânesc din satul meu, Ostrov, cu 14 fete inimoase din acea vreme, am urcat în autobuz şi am luat satele „la picior”, din casă în casă, şi atunci am achiziţionat primele 14 costume, din Căpâlnaş, Birchiş, Ostrov, Bacăul de Mijloc şi Ţela.
Câte generaţii de „Sânziene” au fost până acum?
În total, au trecut cam 113 fete prin acest grup. Ele s-au perindat în serie dar, din acest grup, pe parcursul anilor, s-au distins dintre ele fete cu voci excepţionale, care astăzi cântă singure, ca soliste vocale. Le amintesc aici pe Voichiţa Suba, Ioana Luguzan, Aura Bonchiş, Paula Paşca şi, zic eu că vine din urmă, Roxana Suciu.
Există vreo diferenţă între „Sânzienele” care activează acum şi cele de acum 30 de ani, să zicem?
Diferenţa este dată de cunoştinţele în ceea ce priveşte tehnica vocală. În acest sens, faţă de fetele acum 20 – 30 de ani, cele de acum abordează cântece cu o tehnică vocală mai virtuoasă, care fac melodiile să fie mai spectaculoase.
Mai sunt fetele din ziua de astăzi intersate de folclor?
Chiar dacă în Arad nu mai există un interes atât de mare cum mi-aş dori eu, totuşi, bat la uşa clasei mele tinere de la vârste foarte fragede. Sigur, ele reuşesc să intre în grup în momentul în care au o înălţime şi o ţinută potrivite pentru scenă, în momentul în care formează un tot unitar.
Care sunt principiile după care vă ghidaţi în meseria de pedagog?
Pe parcursul carierei mele de pedagog am spus mereu copiilor şi tinerilor care au venit să-i învăţ cum să cânte că puterile mele sunt limitate. Eu pot doar să le arăt cum să folosească darul pe care l-a aşezat Dumnezeu în vocea lor.
Şi cum procedaţi când un copil sau un tânăr vine la dumneavoastră, vă spune că vrea să cânte dar vă daţi seama că nu are acest dar în voce?
Este cel mai delicat lucru. Nu vreau să îi jignesc dar trebuie să înţelegem că nu există profesor – minune. Părinţii lor nu ştiu şi de aceea bat la uşa noastră, să le oferim ajutor şi sfaturi. Din păcate, au apărut „pe toate uliţele” tot felul de „pricepuţi” care îi învaţă cum să cânte, care le compun cântece. Vreau să spun că noţiunea de „a compune” este falsă pentru că, dacă te duci la rădăcina folclorului, vezi că are trei coordonate: anonim, colectiv şi oral. Asta exclude de la sine termenul de compozitor. Este acest internet care pune la dispoziţie o grămadă de cântece şi unii foarte abili iau câte o bucăţică din mai multe şi astfel „compun” o melodie.
Interpret, creator, culegător de folclor şi pedagog la Şcoala Populară de Arte a Centrului Cultural Judeţean Arad, Mărioara Miclea şi-a dedicat întreaga viaţă cântecului şi portului popular autentic. De mai bine de 30 de ani se ocupă de Grupul vocal „Sânzienele” al Școlii Populare de Arte, pe care l-a înfiinţat şi prin care, de-a lungul anilor, au trecut peste 100 de fete. Care a fost parcursul carierei sale şi cât de greu a fost să menţină ştacheta, timp de atâţia ani, sus aflăm din rândurile de mai jos.
Doamna Miclea, aş vrea să începem prin a face o trecere în revistă a carierei dumneavoastră.
Pentru a trece în revistă cariera mea trebuie să ne întoarcem în urmă cu mai mult de 40 de ani când la Academia de Muzică, pe atunci Conservatorul Ciprian Porumbescu, în anul II de facultate participam la cea de-a doua ediţie a unui foarte cunoscut concurs de muzică populară, Floarea din grădină, alături de nume consacrate ale folclorului românesc, Viorel Costin, Sava Negrean Brudaşcu, Ionela Prodan. În paralel mergeam la facultate şi aveam, de asemenea, o activitate artistică foarte intensă, mergeam în turnee, chiar şi în străinătate cu Ansamblul Studenţesc de la Casa de Cultură „Grigore Preoteasa”. Cam acesta a fost începutul. Undeva pe finalul carierei, împreună cu Orchestra Radio, care îl avea dirijor pe regretatul George Vancu, am imprimat primele mele opt cântece tradiţionale. După aceea, am terminat facultatea şi am venit în Arad, unde am început să lucrez la Şcoala Populară de Arte şi, în paralel, cântam cu Orchestra de Muzică Populară a Filarmonicii de Stat Arad. Încet, încet, lucrurile s-au distanţat şi eu am prins mare drag pentru meseria de pedagog şi, în 1987, am înfiinţat primul grup de fete, „Sânzienele”.
Cum a luat naştere Grupul „Sânzienele”?
A luat naştere pentru că, recunosc că nu a fost ideea mea, mi s-a cerut ca şi Aradul, prin Şcoala Populară de Arte de atunci, să aibă un astfel de grup. Asta pentru că de câte ori avea loc spectacole importante de folclor trebuiau aduse grupuri vocale din alte părţi. Am început să cântăm şi am avut o problemă foarte mare în ceea ce priveşte realitatea subvetrelor folclorice arădene. Poate niciunde nu există o cromatică atât de bogată cum are judeţul Arad pentru că aici este locul unde se întâlnesc terminaţiile a trei judeţe: Bihor, Hunedoara şi Banat. Mi-a fost foarte greu să unesc 10 – 12 fete, în culorile specifice zonei din care proveneau şi atunci a izvorât în sufletul meu sentimentul patriotic al locului unde m-am născut. Cunoscând istoria costumului bătrânesc din satul meu, Ostrov, cu 14 fete inimoase din acea vreme, am urcat în autobuz şi am luat satele „la picior”, din casă în casă, şi atunci am achiziţionat primele 14 costume, din Căpâlnaş, Birchiş, Ostrov, Bacăul de Mijloc şi Ţela.
Câte generaţii de „Sânziene” au fost până acum?
În total, au trecut cam 113 fete prin acest grup. Ele s-au perindat în serie dar, din acest grup, pe parcursul anilor, s-au distins dintre ele fete cu voci excepţionale, care astăzi cântă singure, ca soliste vocale. Le amintesc aici pe Voichiţa Suba, Ioana Luguzan, Aura Bonchiş, Paula Paşca şi, zic eu că vine din urmă, Roxana Suciu.
Există vreo diferenţă între „Sânzienele” care activează acum şi cele de acum 30 de ani, să zicem?
Diferenţa este dată de cunoştinţele în ceea ce priveşte tehnica vocală. În acest sens, faţă de fetele acum 20 – 30 de ani, cele de acum abordează cântece cu o tehnică vocală mai virtuoasă, care fac melodiile să fie mai spectaculoase.
Mai sunt fetele din ziua de astăzi intersate de folclor?
Chiar dacă în Arad nu mai există un interes atât de mare cum mi-aş dori eu, totuşi, bat la uşa clasei mele tinere de la vârste foarte fragede. Sigur, ele reuşesc să intre în grup în momentul în care au o înălţime şi o ţinută potrivite pentru scenă, în momentul în care formează un tot unitar.
Care sunt principiile după care vă ghidaţi în meseria de pedagog?
Pe parcursul carierei mele de pedagog am spus mereu copiilor şi tinerilor care au venit să-i învăţ cum să cânte că puterile mele sunt limitate. Eu pot doar să le arăt cum să folosească darul pe care l-a aşezat Dumnezeu în vocea lor.
Şi cum procedaţi când un copil sau un tânăr vine la dumneavoastră, vă spune că vrea să cânte dar vă daţi seama că nu are acest dar în voce?
Este cel mai delicat lucru. Nu vreau să îi jignesc dar trebuie să înţelegem că nu există profesor – minune. Părinţii lor nu ştiu şi de aceea bat la uşa noastră, să le oferim ajutor şi sfaturi. Din păcate, au apărut „pe toate uliţele” tot felul de „pricepuţi” care îi învaţă cum să cânte, care le compun cântece. Vreau să spun că noţiunea de „a compune” este falsă pentru că, dacă te duci la rădăcina folclorului, vezi că are trei coordonate: anonim, colectiv şi oral. Asta exclude de la sine termenul de compozitor. Este acest internet care pune la dispoziţie o grămadă de cântece şi unii foarte abili iau câte o bucăţică din mai multe şi astfel „compun” o melodie.
4.756 ron
4.194 ron
