Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad

Ziua Națională și Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad

Sambata, 01 Decembrie, 2018 18:29 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Sambata, 01 Decembrie, 2018 18:29 Tiparire

Împlinirea celor 100 de ani de la înfăptuirea României Unite și Mari a fost un prilej deosebit pentru arădeni să se întâlnească, dis-de-dimineață, în fața Palatului Administrativ din Municipiu, pentru a sărbători împreună Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri.

Momentele solemne au debutat cu o ceremonie militară și religioasă, desfășurată la  „Crucea Martirilor Unirii” din Parcul Eminescu, din Municipiu. După primirea primirea oficialităţilor, prezentarea Onorului, salutul Drapelului de Luptă și Intonarea Imnului Național al României a urmat serviciul religios, oficiat de Înaltpreasfinția Sa Părintele Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad. Ulterior, la Crucea Martirilor Unirii au fost depuse coroane de flori.

Manifestările au continuat în Piața din fața Palatului Administrativ al Municipiului Arad, unde, de asemenea, după prezentarea Onorului, salutul Drapelului și intonarea Imnului Național al României (de către corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, al Facultății de teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” din Arad, dirijat de Arhid. Asist. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean) au urmat o serie de alocuțiuni ale oficialităților prezente, urmate de un program artistic susținut de elevi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, ai Liceului Tehnologic „Regele Mihai” din Săvârșin, respectiv de o reprezentație patriotică, în ton cu evenimentul, a interpreților Lucian Drăgan, Lucian Drăgan jr. și Alexandra Drăgan. Punctul de maxim interes pentru toți cei prezenți în Piață l-a constituit  defilarea gărzii comune – detașamentele Batalionului 191 Infanterie ,,Col. Radu Golescu”, ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ale Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, respectiv ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

În ciuda temperaturii autentice de decembrie, 100 de copii au defilat, de asemenea, purtând cu mândrie un drapel al României, lung de 100 de metri.

Suita de evenimente dedicate Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri au continuat la mormintele ,,Corifeilor Marii Uniri”, Vasile Goldiş, Ștefan Cicio Pop  şi Ioan Suciu, din Cimitirul Eternitatea. Și aici, după primirea oficialităţilor, salutul Drapelului de Luptă și intonarea Imnului Național al României, a fost oficiat serviciul religios, de Înaltpreasfinția Sa Părintele Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad.

Evenimentele dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri au culminat cu Retragerea cu torțe a militarilor Batalionului 191 Infanterie „Col. Radu Golescu”, pe traseul: Palatul Administrativ – Bulevardul Revoluției – Teatrul de stat „Ioan Slavici” – Piața Avram Iancu – str. Nicolae Bălcescu – Podul Decebal – Cazarma Cetate.

Galeria Foto

Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 1
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 2
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 3
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 4
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 5
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 6
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 7
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 8
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 9
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 10
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 11
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 12
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 13
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 14
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 15
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 16
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 17
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 18
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 19
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 20
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 21
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 22
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 23
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 24
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 25
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 26
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 27
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 28
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 29
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 30
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 31
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 32
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 33
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 34
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 35
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 36
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 37
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 38
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 39
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 40
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 41
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 42
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 43
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 44
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 45
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 46
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 47
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 48
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 49
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 50
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 51
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 52
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 53
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 54
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 55
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 56
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 57
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 58
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 59
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 60
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 61
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 62
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 63
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 64
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 65
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 66
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 67
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 68
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 69
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 70
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 71
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 72
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 73
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 74
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 75
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 76
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 77
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 78
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 79
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 80
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 81
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 82
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 83
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 84
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 85
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 86
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 87
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 88
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 89
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 90
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 91
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 92
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 93
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 94
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 95
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 96
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 97
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 98
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 99
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 100
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 101
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 102
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 103
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 104
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 105
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 106
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 107
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 108
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 109
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 110
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 111
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 112
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 113
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 114
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 115
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 116
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 117
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 118
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 119
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 120
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 121
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 122
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 123
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 124
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 125
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 126
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 127
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 128
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 129
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 130
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 131
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 132
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 133
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 134
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 135
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 136
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 137
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 138
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 139
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 140
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 141
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 142
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 143
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 144
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 145
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 146
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 147
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 148
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 149
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 150
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 151
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 152
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 153
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 154
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 155
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 156
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 157
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 158
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 159
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 160
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 161
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 162
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 163
Ziua Națională și  Centenarului Marii Uniri, sărbătorite la Arad FOTO - 164

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.