Joi dimineața, preșcolarii Grădiniței P.P. "Bambi"din Arad au fost în vizită la Primăria Municipiului Arad, unde au avut bucuria să-l cunoască chiar pe primarul Aradului, domnul Gheorghe Falcă.
Cei mici au făcut un tur al orașului și s-au oprit să viziteze și clădirea Primăriei Municipiului Arad, unde s-au întâlnit și au făcut cunoștință cu primarul Aradului, domnul Gheorghe Falcă.
Primarul i-a întâmpinat cu multă bucurie pe cei mici, și a făcut cunoștință cu ei, după care au făcut poze împreună.
De asemenea, copiii au făcut cunoștință și cu viceprimarul Aradului, domnul Călin Bibarț, care le-a și prezentat câteva dintre încăperile Primăriei. Biroul primarului a fost "deliciul" copiilor, unde împreună cu educatoarele au întins o horă și au cântat imnul României.
Cei mici au pus și ei căteva întrebări domnului viceprimar, iar răspunsul care i-a bucurat foarte tare a fost că Moș Nicolae vine în curând pe platoul din fața Primăriei și va împărți daruri copiilor, așa cum a venit în fiecare an.