Vineri, 02.11.2018, la Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta” din Arad, în cadrul proiectelor ”reUnirea” și ”AradLiterArt”, organizate de către Centrul Cultural Județean Arad, a avut loc prezentarea site-ului ”saecularia.ro”, dedicat Centenarului Marii Uniri. Prezentarea, realizată de către istoricul arădean Antoniu Martin, s-a bucurat de o largă audiență, alcătuită din peste 200 de elevi, profesori, scriitori și oameni de cultură. În expunerea sa, agrementată cu imagini reprezentative din activitatea platformei respective, Antoniu Martin a subliniat câteva ”puncte forte” ale ”saecularia.ro”: de la mediatizarea a peste 2000 de fotografii inedite din perioada 1916-1920, la filmări românești din timpul Primului Război Mondial, până la rememorarea principalelor fapte, evenimente și personalități istorice care au contribuit decisiv la realizarea Marii Uniri de la 1918.
”Ne-am bucurat să lansăm acest site la Arad, cu atât mai mult cu cât orașul de pe Mureș a jucat un rol esențial în pregătirea și realizarea actului de la 1 Decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu România. Totodată, participarea numeroasă a reprezentanților tinerei generații la acest eveniment are o importanță deosebită, în perspectiva interiorizării semnificațiilor Anului Centenar”, a declarat dr.Antoniu Martin, istoric.