Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului va porni într-o caravană prin țară încă de la finalul lunii octombrie. Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film își propune să ajungă în peste 50 de orașe, în special în cele unde există multiplex sau altă sală de cinema, astfel încât mult-așteptatul film să poată fi văzut de cât mai mulți spectatori.
Pelicula Moromeții 2 va avea o proiecție de gală în Arad, pe 11 noiembrie, la Cinema Arta, de la ora 19:00. Biletele în valoare de 12 lei sunt disponibile în avans la Cafeneaua literară Joy’s (str. Gheorghe Lazăr, nr. 1), iar în ziua proiecției vor putea fi achiziționate de la Cinema Arta. Preţul unui bilet este 12 lei sau 8 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub regia aceluiași Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România.
Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi. Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.
„E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, declară regizorul Stere Gulea.
Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).
Filmările pentru Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvențelor fiind turnate în aceeași casă, din același sat (Talpa, județul Teleorman) în care a fost realizat și primul film în 1985. Pre-producția părții a doua a durat mai bine de un an - casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu și Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Șirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeași Dana Bunescu, câștigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj și sunet. Machiajul și coafura sunt semnate de Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu. Fotograful afișului oficial este Alex Gâlmeanu.
Filmul va intra în cinematografele din județul Arad, inclusiv în rețeaua Cinema City, începând cu 16 noiembrie.
***
Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România.
Cu sprijinul: Cinema City, Banca Transilvania, Timișoreana, Aqua Carpatica, Auchan Retail Romania, Aegon România, Catena, Țiriac Auto.
Susținut de: Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad.
Recomandat de: Europa FM
Parteneri media: Adevărul, Radio România Cultural, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Cosmopolitan, Femeia, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Euromedia.
Partener monitorizare: mediaTRUST

În conformitate cu avizul Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad, începând de marți, 28 octombrie 2025, se instituie sens unic pe strada Alexandru Gavra, dinspre strada ...
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că luni, în jurul orei 13:35, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara, s-a produs o defecțiune la linia de contact, între stațiile ...
Cifra 8 are o semnificație amplă, simbolizând puterea, succesul, lumea materială, echilibrul și infinitul, prin forma sa de "∞". Din punct de vedere numerologic, este asociată cu prosperitatea, resp ...
Compania de Apă Arad a transmis următorul program de citire a contoarelor de apă rece pentru intervalul 27 – 29 octombrie:
Luni 27.10.2025 (contoare mecanice): George Cosbuc, Marasesti, E ...
În perioada 24 – 26 octombrie 2025, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea optimă a 73 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe interve ...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25/26 octombrie, în jurul orei 01.20, polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au depistat un bărbat de 45 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autotu ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau mo ...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prin Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, a organizat vineri, 24 octombrie 2025 cea de-a doua ediție a Conferinței Regionale ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau moderniză ...
Perioada comunistă a însemnat transformarea ștrandului din Arad într-un „complex socialist” complet, cu infrastructură dimensionată pentru mase (bazine multiple, mii de cabine, sute de c ...
Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană a început sâmbătă seara în anturajul unor oaspeți extraordinari: dirijorul spaniol Vicente Chulià și pianistul hispano-american Josu ...
Teatrul de Balet Sibiu prezintă, în premieră, la Arad spectacolul de balet clasic ”Spărgătorul de nuci”, o poveste de iarnă nemuritoare. Spectacolul va avea loc marți, 2 decembrie 2025, orele ...
Doar câteva zile ne mai despart de o nouă premieră prezentată pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Duminică. 26 octombrie, de la ora 19.00, pe scena mare, regizorul Cristian Ban revin ...
Asociațiile Europeanul și Ordinul Suveran Templier Sfântul Martin organizează cea de-a VI-a ediție a Balului Comunității Arădene, sâmbătă, 25 octombrie 2025, de la ora 18:00, în sala mare ...
Azi, 24 octombrie, în jurul orei 14:40, între Șepreuș și Sintea Mare, o mașină s-a răsturnat în șanț!
La locul evenimentului a fost solicitat un elicopter al Inspectoratului Genara ...
La data de 2 octombrie, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că, din incinta unei societăți comerciale, persoane necunoscute au sustras mai multe materiale feroase, cauzând un p ...
ANUNȚ – DEPUNEREA CERERILOR PENTRU LICITAȚIA LOCURILOR DE PARCARE REZIDENȚIALĂ
Serviciul Parcări Rezidențiale din cadrul S.C. Recons S.A. informează că, în perioada: 27.10.2025 – 07.11.202 ...
Meteorologii au prelungit pentru Arad atenționarea Cod Galben de vânt puternic, care expira azi la ora 10:00, până diseară la ora 21:00.
Interval de valabilitate: 24 octombrie, ora 10 – ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului pentru zona de vest a țării.
Interval de valabilitate: 23 octombrie, ora 21 – 24 octo ...
Ca urmare a incidentului petrecut în data de 15.10.2025, în incinta Palatului Copiilor din Municipiul Arad, imobilul din Bulevardul Revoluției nr. 69, Prefectul Județului Arad, domnul Mihai Pașca, a l ...
În cursul zilei de 22 octombrie, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat o acțiune de verificare într-un complex comercial din ...
Răzvan Cadar, deputat PNL, a acuzat dezbaterile cu iz populist care adâncesc dificultățile economice ale României. Acesta a susținut o declarație politică în care a acuzat modul în care ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 44 de ...
Drumul Național 69A, noua legătură între DN 69 (Timișoara - Arad) și autostrada A1, este acum vizibil și pe Google Maps.
Acesta apare deja în aplicația Waze, unde șoferii îl folose ...
Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15:20, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se manifesta la vegetație uscată în proximitatea localității Nădab.
&nbs ...
Astăzi, 22 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu polițiști din ca ...
Comunicat de presă PNL Arad
După ce au avut DOI miniștri implicați direct în proiectul de lege privind pensiile magistraților, proiect respins pe formă, nu pe conținut, de Curtea Consti ...
Azi în jurul orei 11:30 s-a produs o tamponare între 2 tramvaie pe Calea Aurel Vlaicu, în zona Lebăda
Au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială ...
Azi noapte, 22 octombrie, în jurul orei 01:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Cil.
Pentru misiune au ...
Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care și-a închis porțile în urmă cu 10 ani a fost vândută la licitaţie publică, cu preţul de 1.680.000 de eur ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentena ...
În data de 14.08.2025,in jurul orei 17.30, pompierii militari arădeni au fost alertați cu privire la o persoană posibil înecată în râul Mureș în zona localită ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.