Nu mai puţin de 27 de ambasadori de pe tot globul au vizitat Aradul sâmbătă la o întâlnire cu autoritaţile locale. Vizita diplomaţilor a avut loc la iniţiativa Ministerul Afacerilor Externe, şi are loc la 100 de ani de la Marea Unire, atunci când Aradul a fost capitala politică a Marii Uniri.
Vizita celor 27 de ambasadori la Arad se înscrie într-o acțiune mai amplă a Ministerului Afacerilor Externe, organizată cu ocazia Centenarului. Scopul vizitei a fost acela de a promova legături comerciale, culturale, educaţionale şi de altă natură între zonele pe care le vizitează în România şi ţările pe care le reprezintă.
În Sala Ferdinand, din cadrul Palatului Administrativ, ambasadorilor străini în România le-a fost prezentată activitatea economică, turistică și culturală a regiunii, fiind evidențiat potențialul de dezvoltare al județului Arad în domeniile agriculturii și turismului.
Cei 27 de ambasadori reprezintă Algeria, Lituania, Iordania, Cehia, Israel, Malayesia, RPD Congo, Tunisia, Algeria, Africa de Sud, Muntenegru, Irak, Chile, Slovacia, Indonezia, Federaţia Rusă, India, Bulgaria, Armenia, Mexic, Peru, Egipt, Portugalia, Nigeria, Georgia, Pakistan şi Sudan, ajungând la Arad în cea de-a patra sesiune de vizite organizată de MAE (după Iaşi, Zona Maramureşului și Bihor), urmând ca de la Arad să se îndrepte spre Timişoara.
Delegaţia diplomaţilor a vizitat şi Palatul Cultural care de curând a fost reabilitat complet, ca apoi aceştia să fie invitaţi la un tur al Podgoriei Aradului, la Miniș vizitând „Colna construită în secolul XVIII”. După o degustare de vinuri, delegația oficială și-a încheiat vizita în Arad cu o oprire la Mănăstirea Maria Radna.