Sorin Șipoș de la Universitatea din Oradea va conferenția la Arad

Marti, 25 Septembrie, 2018 17:48 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Marti, 25 Septembrie, 2018 17:48 Tiparire

În cadrul acţiunilor iniţiate şi organizate de Primăria Municipiului Arad,  prin Centrul Municipal de Cultură, cu privire la evocarea unor evenimente şi personalităţi istorice care au contribuit la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, se află evenimentul intitulat „Conferințele Centenarului“, ajuns la ediția a V-a.

Cea de-a cincea ediție a evenimentului „Conferințele Centenarului“ este programată să se desfășoare vineri, 28 septembrie 2018, la ora 12.00, în sala „Astra“ de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“, din municipiul Arad, și îl are ca invitat pe prof. univ. dr. Sorin Domițian Șipoș, de la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și directorul Școlii Doctorale în Istorie de la Universitatea din Oradea.

Tema conferinței este „Silviu Dragomir și cercetarea mișcării naționale a românilor din Transilvania“.

Silviu Dragomir (1888 - 1928) a fost academician, istoric, om politic și membru titular al Academiei Române. A participat la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, unde a îndeplinit funcția de secretar.

După Marea Unire a fost de mai multe ori ministru.

Moderatorii evenimentului vor fi prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ și dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol“.

Evenimentul „Conferințele Centenarului“ este organizat în cadrul proiectului „Voci în cetate“, derulat de Centrul Municipal de Cultură Arad, care anul acesta este dedicat împlinirii a 100 de ani de la făurirea Statului Național Unitar Român, la 1 Decembrie 1918.

Organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură li se alătură la această ediție a proiectului Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“.

Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociația Ștefan Cicio Pop, Universitatea „Aurel Vlaicu“ și Inspectoratul Școlar Județean Arad.

În prima sesiune a evenimentului „Conferințele Centenarului“, care a avut loc în perioada martie – iunie, au conferențiat prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean, de la Univeristatea „Aurel Vlaicu“ Arad, dr. Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naționale ale României, prof. univ. dr. Mihai Dorin Drecin de la Universitatea Oradea și prof. HC Josef Wolf de la Institutul pentru Istoria și Geografia Regională a Șvabilor Dunăreni din Tübingen (Germania).

Galeria Foto

Sorin Șipoș de la Universitatea din Oradea va conferenția la Arad FOTO - 1
Sorin Șipoș de la Universitatea din Oradea va conferenția la Arad FOTO - 2

Stiri asemanatoare

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:18

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Un accident rutier a avut loc azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei 07.40, pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș- Sibiu.   Un camion care transporta mărfuri generale s-a r ...

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marti, 15 Octombrie, 2024 13:42

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marți, 15 octombrie, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre faptul că, NICOLICI IONELA,de 16 ani, VARGA RUTH-MARIA, de 14 ani și COVACIU MARIA, de 14 ani, au plecat dint ...

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

Marti, 15 Octombrie, 2024 12:33

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare a dat Tribunalul Arad fostei angajate a Primăriei Arad, Teodora Ciunta, în urma acuzațiilor de înșelătorie a mai multor persoane, ...

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:48

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Consiliul Județean Arad a preluat de la comuna Bocsig și, apoi, a concesionat către Compania de Apă un teren de 1.900 m.p. pentru a dezvolta sistemul de alimentare cu apă din zona respective ...

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

Marti, 15 Octombrie, 2024 14:22

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

PSD Arad își depune astăzi, marți, 15 octombrie, la la ora 16:00, listele pentru alegerile Parlamentare. La Senat și Camera Deputaților. După ce s-a clarificat locul 1 la Senat, Euse ...

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:50

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Trei comune arădene – Conop, Zerind și Sintea Mare – vor primi sume suplimentare pentru întreținerea drumurilor comunale aflate pe teritoriul lor. Fondurile provin de la alte ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Marti, 15 Octombrie, 2024 17:00

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Pe șantierul autostrăzii A1 Lugoj - Deva, sectorul Margina – Holdea se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structu ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

Marti, 15 Octombrie, 2024 11:24

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

În prezența a peste 700 de localnici din comuna Hălmagiu și satele aparținătoare, primarul independent Gheorghe Dărău a semnat luni adeziunea la Partidul Național Liberal!   ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Marti, 15 Octombrie, 2024 06:42

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Trei copii, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, frați, din localitatea hunedoreană Sântandrei, au fost dați dispăruți, luni după-amiază. Polițiștii au fost sesizați telefonic de t ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.