Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad

Joi, 30 August, 2018 10:44 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Joi, 30 August, 2018 10:44 Tiparire

Primăria Municipiului Arad, prin firmele contractate, acţionează înacest moment pe mai multe de străzi din municipiu.  În aproape toate zonele aflate în lucru se reabilitează partea carosabilă,  trotuarele şi a căile de acces. Constructorii contractaţi de municipalitate pun în aplicare  programul de reparaţii locale pentru străzile care necesită intervenţii, în vederea asigurării circulaţiei în condiţii de siguranţă şi fluenţă a traficului.

Este şi cazul sensului giratoriu din Piaţa Spitalului unde sunt în derulare lucrări de  reabilitare a părţii carosabile şi a trotuarelor. Tot în această zonă se va interveni la niveul scuarurilor, astfel că la final, una dintre cele mai intens circulate intersecţii din municipiu va avea o cu totul altă înfăţişare.

Şi Calea Victoriei a intrat în atenţia municipalităţii. Aici se vor reabilita trotuarele pe ambele sensuri de mers.

Strada Iustin Marşieu este de asemenea în lucru. Se intervine atât la nivelul părţii carosabile, cât şi a trotuarelor.

Tot trotuarele, dar şi căile de acces vor fi refăcute şi pe străzile Coloniştilor şi Luminii. Atenţie cum circulaţi pe străzile Vrancei şi Stânjenel pentru că şi acestea  sunt în lucru.

Veşti bune vin de la echipele care intervin pe strada Zimbrului. Reabilitarea tronsonului cuprins între străzile Adam Muller Guttenbrunn şi Ştefan cel Mare se apropie de final. Aici s-au reabilitat  carosabilul, trotuarele şi căile de acces.

Unde se deschid noi şantiere?

Primăria Municipiului Arad a pregătit deja planul de lucrări pentru următorul interval de timp. Astfel, se vor executa lucrări de drumuri prin refacerea carosabilului şi a trotuarelor pe următoarele străzi: Cocorilor, Clujului, Ioan Păun Pincio, C.D.Loga.

Având în vedere faptul că în următoarea perioadă se vor executa lucrări de reabilitare a carosabilului  pe strada Cocorilor, şoferii sunt rugaţi să nu mai parcheze autovehiculele pe această stradă pentru a nu împiedica accesul mijloacelor de transport în comun care vor înlocui tramvaiele.

Tot zilele acestea, constructorii se pregătesc să reabiliteze curtea interioară a blocurilor cu numerele 20, 21, 22, 23, 24 şi 25 de pe Aleea Răsărit.

Mai mult decât atât, până la începerea noului an şcolar, terenurile de sport a mai multor unităţi de învăţământ aflate în administrarea Consiliului Local Municipal Arad, vor fi refăcute. Este vorba despre terenul de sport din curtea Colegiului Național Vasile Goldiș, clădirea "Ioan Slavici" situată pe Bulevardul Ștefan Augustin Doinaș,  terenul Liceului German „Adam Muller Guttenbrunn” (de pe strada Posada), cel al Şcolii Generale „Avram Iancu”,  al Şcolii Generale nr. 4 „Ioan Slavici” şi terenul de sport al Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”.

Tot în această perioadă sunt refăcute marcajele pentru pista de biciclete,  se trasează  trecerile de pietoni și se refac marcajele rutiere la nivelul mai multor străzi din municipiu.

Primăria Municipiului Arad îşi cere scuze pentru discomfortul creat şi îi 
roagă pe şoferi să respecte restricţiile de circulaţie impuse, iar atunci când este posibil să evite zonele în lucru.

Galeria Foto

Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 1
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 2
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 3
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 4
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 5
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 6
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 7
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 8
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 9
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 10
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 11
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 12
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 13
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 14
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 15
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 16
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 17
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 18
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 19
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 20
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 21
Pe unde se mai lucrează în municipiul Arad FOTO - 22

Stiri asemanatoare

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.