Destinaţii de călătorie - În căutarea tigrilor în junglele din NEPAL
Destinaţii de călătorie - În căutarea tigrilor în junglele din NEPAL

Destinaţii de călătorie - În căutarea tigrilor în junglele din NEPAL

Duminica, 26 August, 2018 17:59 Redactia INTERNATIONAL / TURISM Comentarii 1051 vizualizari  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia INTERNATIONAL / TURISM Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Duminica, 26 August, 2018 17:59 1051 vizualizari Tiparire

Unul din locurile unde puteţi vedea, în mediul lor natural, elefanţi, rinoceri, crocodili şi, cu puţin noroc, leoparzi şi tigri este Parcul Naţional Chitwan, din sudul Nepalului. Deşi este renumit mai ales pentru lanţul muntos himalaian, Nepalul ascunde multe alte comori pentru turişti. Una dintre acestea se află lângă localitatea Sauraha, nu departe de graniţa cu India: Parcul Naţional Chitwan.


Drumul de nici 200 de km. din Kathmandu până la Sauraha este parcurs de autobuze în 6-7 ore, pentru că e plin de serpentine, de prăpastii, iar traficul se derulează... ca-n filme. Într-adevăr, pungile împărţite în autobuz ¨cu scop preventiv¨ au fost un preambul al pitorescului itinerar pe care urma să îl parcurgem. Peisajul este superb. Drumul, din păcate cel mai circulat din ţară (parţial, comun cu Kathmandu -Pokhara), este de o frumuseţe neobişnuită. Văi adânci, în care mugesc râuri repezi (în Nepal se poate practica la superlativ rafting-ul), munţi cu vârfurile pierdute în nori, prăpastii înfometate, ce abia aşteaptă să înghită şoferii neatenţi, camioane decorate în culori vii, cu motive desprinse parcă din Disney, terase cu plantaţii de orez, o, da! Ne-am îndrăgostit de Nepal!

   
Pe măsură ce înaintam către sud, munţii începură să dispară şi temperatura deveni tot mai ridicată. Transpiraţia începu să ne curgă pe frunţi precum apele în văile de lângă drum. Claxoane vesele, în toate gamele, colorau aerul, transmiţând felurite mesaje, de la "Atenţie, vin eu! E cineva după curbă?" până la "Inconştientule! Cum poţi depăşi într-un asemenea loc îngust?!". Munţii se transformară în dealuri şi apoi în câmpii. Vegetaţia tot mai bogată ne dădu senzaţia că ne aflăm în Asia de sud-est, Vietnam, Cambodgia… undeva pe acolo. Bananieri exotici ne salutau de pe marginea drumului, iar femei nepaleze, îmbrăcate în culori vii, îşi vedeau nestingherite de treabă în faţa caselor de chirpici, ingnorând traficul intens.

Undeva în jurul prânzului, drumul deveni tot mai îngust şi vegetaţia tot mai deasă. Am ajuns în Sauraha.

   
Autobuzul se opri undeva în mijlocul nicăieriului, între arbuşti ciudaţi şi mici parcele cultivate cu orez. Am sărit jos din vehicul şi, înainte ca valul de căldură de afară să mă lovească precum un topor în moalele capului, am mai apucat să văd două lucruri: o colecţie de vreo 10 maşini de teren vechi, alături de care se agitau vreo 20 de ¨ghizi¨ cu pancarte în braţe. Comicul situaţiei rezida în faptul că doi soldaţi îi opreau pe ghizi să nu sară efectiv pe turiştii ce coborau din autobuze. Probabil, trebuia ca tu să mergi să îl alegi din mulţime pe cel a cărui faţă îţi plăcea sau pe cel al cărui poster cu hotelul promovat ţi se părea mai atractiv.



   
Din fericire, noi aveam deja rezervările făcute pe internet, aşa că am ¨prostit¨ un jeep să ne ia şi pe noi în direcţia dorită. Hotelul se dovedi a fi un minunat complex de clădiri rustice, cu alei, hamacuri şi balansoare, într-o vegetaţie luxuriantă, aşa cum se cade la marginea junglei. Am rezervat rapid tot ce voiam să facem în ziua şi jumătate pe care urma să o petrecem în zonă. Preţurile sunt fixe, aşa cum ştiam şi din ghidurile turistice, şi ne întrebam de ce aici se poate fără hărţuire, iar în capitală nu!


   
Parcul Naţional Chitwan este unul dintre cele mai vechi din Asia. Pe o suprafaţă destul de mare, aici veţi putea vedea (dacă aveţi noroc şi timp şi dacă plătiţi cei 12 euro, cât e taxa de admisie pe zi) enorm de multe păsări, rinoceri, crocodili,  o specie de urşi şi, cu oarecare greutate, cobre, leoparzi şi tigri.

Amânăm pentru a doua zi trufandale precum safari pe elefanţi şi rafting cu canoea pe râu, în amonte, cu întoarcere pe jos, prin inima parcului natural. Pentru după-amiaza ploioasă din prima zi, am decis să vizităm, cu carul cu boi, satul tradiţional al populaţiei Tharu, oameni care locuiesc de sute de ani pe aceste meleaguri.


   
Ploaia care ne-a speriat (în sfârşit, adevăratul anotimp musonic) se dovedi mai mult o binecuvântare decât o pacoste. La cele 35 de grade de afară, puţina (şi chiar mai multa) apă nu numai că nu te face să tremuri, ci îţi oferă chiar o plăcută răcorire şi, în plus, alungă ţânţarii. Astfel, printre aburi, nori joşi şi plantaţii de orez, am început un drum scuturat, în carul tras de boi.

Ghidul nostru (chiar dacă ne propusesem să nu mai apelăm la ghizi, odată rezervată excursia respectivă, ghidul vine "la pachet") era un tip simpatic, la vreo 50 de ani, total relaxat şi mirosind a alcool. Departe falsele amabilităţi din India "Cum te cheamă? De unde eşti? You happy - me happy, Sir!". Ghidul, al cărui nume nu îl ştim nici acum, dar pe care l-am poreclit "Costică", începu să ne povestească blajin despre populaţia Tharu, despre orez, despre animale…

   
Ploaia deveni şi mai deasă, dar, culmea, noroiul care începea să acopere drumul prost şi plin de bolovani nu făcu decât să sporească farmecul peisajului.

Eram curios să aflu cum de boii sunt puşi să tragă la car, având în vedere că sunt (pentru hinduşi) animale sfinte. Mi s-a explicat că se pot folosi ca animale de povară, la fel cum se mulg şi vacile, cu condiţia de a nu chinui animalele respective. Şi, evident, ele nu sunt sacrificate pentru carne.
În aceeaşi ploaie, cu care ne împrietenisem deja, am ajuns la râul ce constituie bariera naturală între satul Sauraha şi parcul-junglă Chitwan. Într-un "foarte vechi restaurant" ("are peste 20 de ani!"- vorba lui Costică), compus din nişte scaune de rafie, aruncate sub nişte umbrele de paie de pe malul apei, ar fi trebuit să urmărim apusul, dar cu norii aceştia - nicio şansă. Ca urmare, am consumat restul cardului aparatului foto pe elefanţii care erau duşi spre casele lor după o zi de ¨munc㨠- safari cu turiştii.

   
Este momentul să vă dau un mic pont "farmaceutic": dacă Imodium-ul sau alte medicamente antidiareice nu îşi fac efectul după consum de curry urmat de probleme, puteţi încerca cu un remediu local: rachiul de orez. La fel: spray-urile de ţânţari nu ne-au prea ajutat, în schimb, beţişoarele parfumate au făcut minuni.

   
În următoarea dimineaţă, ghidul nostru, nea Costică - Khedar (pe numele său real) - se dovedi foarte matinal şi, cum tot alcoolul pe îl ingerase în ziua precedentă se părea că fusese distilat, ne povesti într-o engleză fluentă lucruri interesante despre Parcul Natural Chitwan şi despre animalele de acolo.

În câteva minute, am ajuns la râul Rapti (în acest sezon, o cafea cu lapte mare şi rapid curgătoare), pe malul căruia câteva canoe goale îşi aşteptau turiştii (un mic detaliu: 10 metri mai încolo, se odihnea pe mâlul de lângă apă un micuţ crocodil, de vreun metru şi jumătate lungime). ¨E un Gavial, una din cele două specii din râu. Nu atacă omul¨ - ne linişti Costică, în timp ce ne invita să luăm loc în barcă.
¨Barca¨ era un fel de ambarcaţiune foarte lungă şi joasă, în care încap 6-7 oameni. De şezut, se şade aproape pe fundul bărcii, pe nişte scaune  din plăci de lemn. Odată aşezat, constaţi că te afli la nivelul apei - wow, chiar nu e pentru cei ce se tem de apă! Veste de salvare nu am primit, deşi la solicitare se poate beneficia de aşa ceva.  “Americanii vor mereu! Chinezii - niciodat㨠- ne explică Khedar, făcând referire la cele mai bine reprezentate două naţionalităţi în rândul turiştilor din Nepal.




"În fond, nici nu prea are sens - cea de-a doua specie de crocodili prezentă în apă simte de departe omul!" - glumi mai departe ghidul nostru, aranjându-şi şmechereşte cozorocul la şapca murdară, pe care scria "Nepal".
Am luat loc în pirogă. Deşi era abia 7 dimineaţa şi înnorat, afară era deja foarte cald.
După 10 minute de vâslit pe râul ciocolatiu, am zărit lângă maluri crocodili plutind la suprafaţa apei.

   
Navigatul cu pirogi dură circa 45 de minute (se poate opta şi pentru varianta mai lungă, dar noi am ales combinaţia barca + înapoi prin junglă, doar pentru jumătate de zi), după care acostarăm pe un mal noroios, la marginea pădurii.

Costică şi ajutorul său (mereu sunt doi ghizi, chiar şi pentru un singur turist) ne ţinură un scurt instructaj cu privire la "plimbarea" pe care urma să o întreprindem. Un fel de "protecţia muncii", dacă vreţi (cei care aţi făcut şcoala în anii ´80 ştiţi la ce mă refer).


   
Aflarăm chestii interesante: dacă te atacă un urs (aici trăiesc nişte urşi furnicari nu prea mari, de 1,5 m. lungime), trebuie să fii bun la căţărat în copaci; dacă ai norocul să se supere pe tine un micuţ rinocer de 3 tone - să fugi în zig-zag, iar dacă pomii din zonă sunt destul de groşi, trebuie să alergi jur-împrejurul copacului, pentru că imensul animal nu te va prinde şi va ameţi mai repede ca tine(!) Dacă însă ai ghinonul (ce n-aş da să am eu "ghinionul" acesta!) să apară un tigru, trebuie să stai nemişcat şi să te uiţi direct în ochii lui, fără frică! O, da! Floare la ureche! Noroc că tigrii sunt destul de rari şi se află mai în interiorul junglei. Ei sunt văzuţi, de obicei, în safari-urile de 2 zile, organizate cu jeepuri. Acum, în sezonul musonic, vegetaţia e foarte deasă, drumurile noroioase şi nu se organizează jeep-safari. Deci... revenim la iarnă!


E foarte bine însă că sunt doi ghizi. Nu pentru că noi am fi nişte papă-lapte, ci pentru că, într-adevăr, sunt animale în faţa cărora nu vei şti cum să reacţionezi. În fond, şi în România sunt urşi sau vipere, de care e bine să te fereşti! În plus, recunosc că a fost deosebit de practic şi reconfortant să îl am pe ajutorul de ghid în spatele meu, pentru că, tot la câteva minute, dădea jos de pe mine ba un păianjen, ba o goangă, ba mai alunga un ţânţar…
   

În pădure se mai aflau două grupuri mici, a câte 2-3 turişti, dar noi am luat-o pe alte cărări decât aceştia. A fost foarte interesant când ghidul ne-a arătat urme de rinocer şi de tigru şi ne-a spus cât de vechi sau de recente sunt. Apoi, asculta precum pieile-roşii, cu urechea făcută pâlnie cu ajutorul mâinii, sunetele pădurii şi ne explica: acolo e o căprioară Samba, acolo - o turmă de căprioare pătate…



Ne-am luat după nişte urme de rinocer şi ni s-a spus că sunt şanse mari să găsim animalul.
Printre lianele dese, mi-a fost greu să filmez turma de căprioare pătate, ce o luă la fugă cu un tropăit asurzitor, când ne apropiarăm. Şi ce mulţi ¨Bambi¨ erau! La fel, am fost destul de supărat pe solitarele căprioare (şi cerbi) Samba, care se ascundeau de noi.


   

Peste tot plante, multe plante, miros de vegetaţie putrezită şi de materie organică fermentată, totul împachetat într-o căldură umedă, sufocantă. Nişte gândaci roşii, uriaşi mişunau pretutindeni ("Nu sunt periculoşi" - am fost asiguraţi.). Se pare că era sezonul lor de reproducere.




   
La fel, peste tot erau nişte fructe rotunde ca nişte cartofi, dar nu câteva, ci cu miile, cu zecile de mii, împrăştiate peste tot prin pădure. Aceste poame cădeau regulat din copaci, speriindu-ne mereu. Mai că nu ne-au căzut în cap! La început, am crezut că sunt animale ce tabără pe noi de sus, ca rumânii lui Basarab asupra trupelor lui Carol Robert de Anjou, la Posada.


   
Inaintarea era destul de grea; în unele locuri trebuia să ne aplecăm, ca să nu luăm în cap tot felul de plante. Dar chiar şi aşa erau desişuri prin care ne croiam drum cu trepiedul camerei video sau cu… umbrela!


   
După două ore,  în care coloana sonoră a fost asigurată doar de ciripitul păsărilor, fructele căzătoare şi… picăturile de transpiraţie care cădeau de pe noi, călăuza ne făcu semn cu mâna să ne oprim. Cu degetul la gură, ne ceru să facem linişte. Apoi, mâna lui descrise un arc de cerc, arătând spre o pată gri ce se zărea între pomi. Buzele sale schiţară cuvântul ¨rinocer¨.

Am privit amândoi, încercând să conturăm animalul în desişul de liane. Până la urmă, l-am văzut bine. Era un exemplar foarte mare, cântărind undeva la trei tone. Am vrut să mai înaintez către el, cu camera în mână, dar, violent aproape, Khedar mă prinse de umăr. Ferm, îmi şopti:¨dangerous¨!
Ne-am uitat mai bine şi am constatat că rinocerul privea exact la noi.


     
"Destul. Să plecăm!" - ne ceru ghidul. La întrebarea mea, îmi explică, după câteva minute: "Mi-a fost de ajuns o dată în viaţă, când un rinocer a început să alerge spre mine şi turiştii mei!". "Şi cum s-a terminat povestea?" - am vrut să ştiu eu, dar ghidul grăbi pasul şi răspunsul lui se pierdu în desişul junglei.


   
Prin luminişuri şi tufişuri, prin pădurea întunecoasă sau printre arbuşti, înotând efectiv prin iarba-elefantului, mai înaltă decât un om, timpul a trecut foarte repede. Nu a mai contat transpiraţia ce ne-a udat hainele, de le-am fi putut stoarce, posibilitatea să fim ciupiţi de vreo insectă periculoasă sau să fim agresaţi de vreun urs Sloth. Atmosfera explorativă, liniştea, aromele exotice, trilurile de păsări, totul a fost atât de minunat, încât cu greu poate fi descris în cuvinte.


     
"Să reveniţi în aprilie sau mai, atunci e cel mai bine. Atunci iarba e mică, vegetaţia nu e deasă şi puteţi vedea mult mai multe".

Am ieşit din nou la râul Rapti. Câţiva crocodili se zăreau în depărtare şi vreo doi rinoceri se ghiceau bălăcindu-se lângă marea insulă din centrul râului. Faptul fu confirmat de binoclul lui Khedar.
"Nu fiţi supăraţi că nu aţi văzut animale mai multe şi mai de aproape" - ne consolă el. "După-masă, mergem pe elefanţi şi atunci ne putem apropia mult mai mult de alte animale, fără să fim simţiţi şi fără să fim expuşi vreunui pericol".


   
Este sezonul lipitorilor, care se găsesc pe tufişuri, în copaci chiar, şi mulţi turişti au "cules" involuntar nedoritele animale. Nu pot decât să mă felicit că am făcut plimbarea forestieră cu mâneci lungi, pantaloni lungi, pălărie şi bocanci. Ba încă mi-am pus şi parazăpezile cu care urcasem pe Kilimanjaro, să mă apere de insectele sau animalele ce ar fi vrut să îmi pătrundă în bocanci.


   
La ora 16 fix, aşteptam cuminţi, lângă o platformă înaltă de circa 3,5 metri, venirea elefantului "nostru". Varianta comodă şi plină de adrenalină a safari-ului prin jungla nepaleză este pe spinarea unui elefant. Am optat pentru excursia mai scumpă, cu elefanţii ¨de stat¨. Safari-ul pe elefanţii deţinuţi de persoane private e mai ieftin, dar se pleacă în grupuri mai mari, pe distanţe mai scurte, şi astfel scade exponenţial posibilitatea de a vedea animalele dorite.

Urma să fim doar noi doi, Khedar şi ¨şoferul¨ elefantului. Evident, şi elefantul!
La venirea uriaşului pachiderm, nu am putut să ne reprimăm gândurile gen ¨Vai, dacă ne aruncă de la înălţimea aceea?!¨, dar Costică ne asigură că o plimbare pe elefant este ¨destul¨ de sigură.


Pe spatele ¨animăluţului¨ gri, de 5 tone, se afla un mic ţarc pătrat, cu latura de 1 m. În acest dispozitiv, încap până la 4 turişti, în timp ce conducătorul elefantului stă în faţa ţarcului, oarecum între urechile animalului. Nu ne-a plăcut că ¨dresorul¨ utiliza un băţ pentru a comanda animalul, dar, din fericire, s-a făcut foarte rar uz de violenţă pentru a struni elefantul.
Legănaţi pe spinarea celui mai mare animal de uscat al planetei, am pornit în cea mai neobişnuită plimbare a vieţilor noastre.


   
Aveam emoţii, pentru că pe cămila bactriană, dromader şi cal nu-mi place deloc, dar deloc! Însă pe monstrul gri, nu a fost nicio problemă. Pot spune doar că a fost destul de palpitant când a coborât, cu noi în spate, panta abruptă şi noroioasă către râu: urme adânci de zeci de centimetri rămâneau în urma noastră, iar cuşca noastră pătrată s-a înclinat ameninţător. Dar totul trecu cu bine şi noi ne regăsirăm pe malul celălalt al apei, pe marea insulă din mijlocul lui Rapti River.


   
Printre palmieri, bananieri şi alţi arbuşti, croindu-şi drum prin iarba foarte înaltă, ce abia ajungea însă să ne¨gâdile¨ la picioare, elefantul înainta încet şi tacticos. Aproape că aş putea folosi metafora ¨valsa printre firele de iarbă, înalte de 3 metri¨, dar ar fi puţin neadevărat, având în vedere că, din când în când, mijlocul nostru de transport se oprea pentru a rupe cu trompa câte ceva de-ale gurii.


   
"Ei, ce vrei, vrea şi el o gustare, ceva…" - am zis eu.

"Da, dar vezi tu... Eu, când vreau o gustare, merg şi iau ceva micuţ de la McDonald`s, pe când elefantul acesta rupe pentru o singură îmbucătură jumătate de copac!" -constată amuzat Imi.
De sus, se vedea cu totul altfel jungla. Parcă ne vedeam şi pe noi, în urmă cu câteva ore, croindu-ne drum prin iarba mai mare ca noi, undeva, departe, jos. Acum eram la înălţimea coroanei arbuştilor din Parcul Naţional.



   
Brusc, am tăcut: nu departe de noi, am zărit ceva ce aducea a… "Un rinocer!" - zise Khedar, iar eu am început să mă pregătesc psihic pentru continuarea de azi dimineaţă: "Tăcere! 20 de secunde doar! Gata, plecăm, e periculos!"- dar nimic din toate acestea! Conducătorul struni elefantul către rinocer, în timp ce Costică al nostru ne vorbi pe un ton jos (nici măcar în şoaptă!): "E un adult cu un pui!".

   
Era ciudat că rinocerii îşi vedeau liniştiţi mai departe de păscut iarba gustoasă. Nici măcar nu se sinchiseau de tancul gri, cu 4 intruşi în spinare, ce se apropiase la 10 m. de ei! Incredibil!

Costică-Khedar zâmbi "pe sub mustaţă": "Ei, ce v-am spus eu că vom vedea animale? Rinocerii nu ne văd aşa, ei simt doar elefantul, care este un element din mediul lor natural, de care nu se tem. Ca atare, nu au nicio treabă cu noi!".


   
Ne-a plăcut foarte mult să admirăm rinocerii în mediul lor, făcându-şi treburile "zilnice". E mai frumos ca la orice grădină zoologică! Şi un mare merit al guvernului nepalez că nu a amplasat în parcul naţional locuri unde să dea de mâncare animalelor, doar pentru ca acestea să vină să fie fotomodele pentru turişti. Ar fi fost un fel de grădină zoologică mascată, aşa cum e cazul urşilor Panda în China. Într-un fel, poate nu ar fi fost rău să ştii că mergi la sigur să vezi un tigru care vine pentru primi de mâncare. Dar, e mai natural totul aşa…

Urma să vedem, mult mai de aproape decât azi dimineaţă, şi cele două specii de căprioare. Asta, pe lângă patru rinoceri şi câţiva crocodili leneşi, tolăniţi la soarele ce alungase, în urmă cu câteva ore, norii.
Şi… parcă intrasem într-un televizor pe care rula un documentar de pe Discovery. Era superb!
După vreo două ore, elefantul ne legănă înapoi către Sauraha, unde Costică sări jos de pe elefant, cu camera mea video în mână, dovedind reale veleităţi de cameraman.



   
Soarele apunea deja, atunci când noi am părăsit ineditul ţarc în favoarea platformei de îmbarcare-debarcare şi mai apoi a pământului. Colegul meu îşi şterse de pe frunte transpiraţia, pe care abia atunci a băgat-o în seamă: "Vai de capul meu! A fost cea mai minunată zi din viaţa mea!".




Adrian Moldovan




Unul din locurile unde puteţi vedea, în mediul lor natural, elefanţi, rinoceri, crocodili şi, cu puţin noroc, leoparzi şi tigri este Parcul Naţional Chitwan, din sudul Nepalului. Deşi este renumit mai ales pentru lanţul muntos himalaian, Nepalul ascunde multe alte comori pentru turişti. Una dintre acestea se află lângă localitatea Sauraha, nu departe de graniţa cu India: Parcul Naţional Chitwan.


Drumul de nici 200 de km. din Kathmandu până la Sauraha este parcurs de autobuze în 6-7 ore, pentru că e plin de serpentine, de prăpastii, iar traficul se derulează... ca-n filme. Într-adevăr, pungile împărţite în autobuz ¨cu scop preventiv¨ au fost un preambul al pitorescului itinerar pe care urma să îl parcurgem. Peisajul este superb. Drumul, din păcate cel mai circulat din ţară (parţial, comun cu Kathmandu -Pokhara), este de o frumuseţe neobişnuită. Văi adânci, în care mugesc râuri repezi (în Nepal se poate practica la superlativ rafting-ul), munţi cu vârfurile pierdute în nori, prăpastii înfometate, ce abia aşteaptă să înghită şoferii neatenţi, camioane decorate în culori vii, cu motive desprinse parcă din Disney, terase cu plantaţii de orez, o, da! Ne-am îndrăgostit de Nepal!

   
Pe măsură ce înaintam către sud, munţii începură să dispară şi temperatura deveni tot mai ridicată. Transpiraţia începu să ne curgă pe frunţi precum apele în văile de lângă drum. Claxoane vesele, în toate gamele, colorau aerul, transmiţând felurite mesaje, de la "Atenţie, vin eu! E cineva după curbă?" până la "Inconştientule! Cum poţi depăşi într-un asemenea loc îngust?!". Munţii se transformară în dealuri şi apoi în câmpii. Vegetaţia tot mai bogată ne dădu senzaţia că ne aflăm în Asia de sud-est, Vietnam, Cambodgia… undeva pe acolo. Bananieri exotici ne salutau de pe marginea drumului, iar femei nepaleze, îmbrăcate în culori vii, îşi vedeau nestingherite de treabă în faţa caselor de chirpici, ingnorând traficul intens.

Undeva în jurul prânzului, drumul deveni tot mai îngust şi vegetaţia tot mai deasă. Am ajuns în Sauraha.

   
Autobuzul se opri undeva în mijlocul nicăieriului, între arbuşti ciudaţi şi mici parcele cultivate cu orez. Am sărit jos din vehicul şi, înainte ca valul de căldură de afară să mă lovească precum un topor în moalele capului, am mai apucat să văd două lucruri: o colecţie de vreo 10 maşini de teren vechi, alături de care se agitau vreo 20 de ¨ghizi¨ cu pancarte în braţe. Comicul situaţiei rezida în faptul că doi soldaţi îi opreau pe ghizi să nu sară efectiv pe turiştii ce coborau din autobuze. Probabil, trebuia ca tu să mergi să îl alegi din mulţime pe cel a cărui faţă îţi plăcea sau pe cel al cărui poster cu hotelul promovat ţi se părea mai atractiv.



   
Din fericire, noi aveam deja rezervările făcute pe internet, aşa că am ¨prostit¨ un jeep să ne ia şi pe noi în direcţia dorită. Hotelul se dovedi a fi un minunat complex de clădiri rustice, cu alei, hamacuri şi balansoare, într-o vegetaţie luxuriantă, aşa cum se cade la marginea junglei. Am rezervat rapid tot ce voiam să facem în ziua şi jumătate pe care urma să o petrecem în zonă. Preţurile sunt fixe, aşa cum ştiam şi din ghidurile turistice, şi ne întrebam de ce aici se poate fără hărţuire, iar în capitală nu!


   
Parcul Naţional Chitwan este unul dintre cele mai vechi din Asia. Pe o suprafaţă destul de mare, aici veţi putea vedea (dacă aveţi noroc şi timp şi dacă plătiţi cei 12 euro, cât e taxa de admisie pe zi) enorm de multe păsări, rinoceri, crocodili,  o specie de urşi şi, cu oarecare greutate, cobre, leoparzi şi tigri.

Amânăm pentru a doua zi trufandale precum safari pe elefanţi şi rafting cu canoea pe râu, în amonte, cu întoarcere pe jos, prin inima parcului natural. Pentru după-amiaza ploioasă din prima zi, am decis să vizităm, cu carul cu boi, satul tradiţional al populaţiei Tharu, oameni care locuiesc de sute de ani pe aceste meleaguri.


   
Ploaia care ne-a speriat (în sfârşit, adevăratul anotimp musonic) se dovedi mai mult o binecuvântare decât o pacoste. La cele 35 de grade de afară, puţina (şi chiar mai multa) apă nu numai că nu te face să tremuri, ci îţi oferă chiar o plăcută răcorire şi, în plus, alungă ţânţarii. Astfel, printre aburi, nori joşi şi plantaţii de orez, am început un drum scuturat, în carul tras de boi.

Ghidul nostru (chiar dacă ne propusesem să nu mai apelăm la ghizi, odată rezervată excursia respectivă, ghidul vine "la pachet") era un tip simpatic, la vreo 50 de ani, total relaxat şi mirosind a alcool. Departe falsele amabilităţi din India "Cum te cheamă? De unde eşti? You happy - me happy, Sir!". Ghidul, al cărui nume nu îl ştim nici acum, dar pe care l-am poreclit "Costică", începu să ne povestească blajin despre populaţia Tharu, despre orez, despre animale…

   
Ploaia deveni şi mai deasă, dar, culmea, noroiul care începea să acopere drumul prost şi plin de bolovani nu făcu decât să sporească farmecul peisajului.

Eram curios să aflu cum de boii sunt puşi să tragă la car, având în vedere că sunt (pentru hinduşi) animale sfinte. Mi s-a explicat că se pot folosi ca animale de povară, la fel cum se mulg şi vacile, cu condiţia de a nu chinui animalele respective. Şi, evident, ele nu sunt sacrificate pentru carne.
În aceeaşi ploaie, cu care ne împrietenisem deja, am ajuns la râul ce constituie bariera naturală între satul Sauraha şi parcul-junglă Chitwan. Într-un "foarte vechi restaurant" ("are peste 20 de ani!"- vorba lui Costică), compus din nişte scaune de rafie, aruncate sub nişte umbrele de paie de pe malul apei, ar fi trebuit să urmărim apusul, dar cu norii aceştia - nicio şansă. Ca urmare, am consumat restul cardului aparatului foto pe elefanţii care erau duşi spre casele lor după o zi de ¨munc㨠- safari cu turiştii.

   
Este momentul să vă dau un mic pont "farmaceutic": dacă Imodium-ul sau alte medicamente antidiareice nu îşi fac efectul după consum de curry urmat de probleme, puteţi încerca cu un remediu local: rachiul de orez. La fel: spray-urile de ţânţari nu ne-au prea ajutat, în schimb, beţişoarele parfumate au făcut minuni.

   
În următoarea dimineaţă, ghidul nostru, nea Costică - Khedar (pe numele său real) - se dovedi foarte matinal şi, cum tot alcoolul pe îl ingerase în ziua precedentă se părea că fusese distilat, ne povesti într-o engleză fluentă lucruri interesante despre Parcul Natural Chitwan şi despre animalele de acolo.

În câteva minute, am ajuns la râul Rapti (în acest sezon, o cafea cu lapte mare şi rapid curgătoare), pe malul căruia câteva canoe goale îşi aşteptau turiştii (un mic detaliu: 10 metri mai încolo, se odihnea pe mâlul de lângă apă un micuţ crocodil, de vreun metru şi jumătate lungime). ¨E un Gavial, una din cele două specii din râu. Nu atacă omul¨ - ne linişti Costică, în timp ce ne invita să luăm loc în barcă.
¨Barca¨ era un fel de ambarcaţiune foarte lungă şi joasă, în care încap 6-7 oameni. De şezut, se şade aproape pe fundul bărcii, pe nişte scaune  din plăci de lemn. Odată aşezat, constaţi că te afli la nivelul apei - wow, chiar nu e pentru cei ce se tem de apă! Veste de salvare nu am primit, deşi la solicitare se poate beneficia de aşa ceva.  “Americanii vor mereu! Chinezii - niciodat㨠- ne explică Khedar, făcând referire la cele mai bine reprezentate două naţionalităţi în rândul turiştilor din Nepal.




"În fond, nici nu prea are sens - cea de-a doua specie de crocodili prezentă în apă simte de departe omul!" - glumi mai departe ghidul nostru, aranjându-şi şmechereşte cozorocul la şapca murdară, pe care scria "Nepal".
Am luat loc în pirogă. Deşi era abia 7 dimineaţa şi înnorat, afară era deja foarte cald.
După 10 minute de vâslit pe râul ciocolatiu, am zărit lângă maluri crocodili plutind la suprafaţa apei.

   
Navigatul cu pirogi dură circa 45 de minute (se poate opta şi pentru varianta mai lungă, dar noi am ales combinaţia barca + înapoi prin junglă, doar pentru jumătate de zi), după care acostarăm pe un mal noroios, la marginea pădurii.

Costică şi ajutorul său (mereu sunt doi ghizi, chiar şi pentru un singur turist) ne ţinură un scurt instructaj cu privire la "plimbarea" pe care urma să o întreprindem. Un fel de "protecţia muncii", dacă vreţi (cei care aţi făcut şcoala în anii ´80 ştiţi la ce mă refer).


   
Aflarăm chestii interesante: dacă te atacă un urs (aici trăiesc nişte urşi furnicari nu prea mari, de 1,5 m. lungime), trebuie să fii bun la căţărat în copaci; dacă ai norocul să se supere pe tine un micuţ rinocer de 3 tone - să fugi în zig-zag, iar dacă pomii din zonă sunt destul de groşi, trebuie să alergi jur-împrejurul copacului, pentru că imensul animal nu te va prinde şi va ameţi mai repede ca tine(!) Dacă însă ai ghinonul (ce n-aş da să am eu "ghinionul" acesta!) să apară un tigru, trebuie să stai nemişcat şi să te uiţi direct în ochii lui, fără frică! O, da! Floare la ureche! Noroc că tigrii sunt destul de rari şi se află mai în interiorul junglei. Ei sunt văzuţi, de obicei, în safari-urile de 2 zile, organizate cu jeepuri. Acum, în sezonul musonic, vegetaţia e foarte deasă, drumurile noroioase şi nu se organizează jeep-safari. Deci... revenim la iarnă!


E foarte bine însă că sunt doi ghizi. Nu pentru că noi am fi nişte papă-lapte, ci pentru că, într-adevăr, sunt animale în faţa cărora nu vei şti cum să reacţionezi. În fond, şi în România sunt urşi sau vipere, de care e bine să te fereşti! În plus, recunosc că a fost deosebit de practic şi reconfortant să îl am pe ajutorul de ghid în spatele meu, pentru că, tot la câteva minute, dădea jos de pe mine ba un păianjen, ba o goangă, ba mai alunga un ţânţar…
   

În pădure se mai aflau două grupuri mici, a câte 2-3 turişti, dar noi am luat-o pe alte cărări decât aceştia. A fost foarte interesant când ghidul ne-a arătat urme de rinocer şi de tigru şi ne-a spus cât de vechi sau de recente sunt. Apoi, asculta precum pieile-roşii, cu urechea făcută pâlnie cu ajutorul mâinii, sunetele pădurii şi ne explica: acolo e o căprioară Samba, acolo - o turmă de căprioare pătate…



Ne-am luat după nişte urme de rinocer şi ni s-a spus că sunt şanse mari să găsim animalul.
Printre lianele dese, mi-a fost greu să filmez turma de căprioare pătate, ce o luă la fugă cu un tropăit asurzitor, când ne apropiarăm. Şi ce mulţi ¨Bambi¨ erau! La fel, am fost destul de supărat pe solitarele căprioare (şi cerbi) Samba, care se ascundeau de noi.


   

Peste tot plante, multe plante, miros de vegetaţie putrezită şi de materie organică fermentată, totul împachetat într-o căldură umedă, sufocantă. Nişte gândaci roşii, uriaşi mişunau pretutindeni ("Nu sunt periculoşi" - am fost asiguraţi.). Se pare că era sezonul lor de reproducere.




   
La fel, peste tot erau nişte fructe rotunde ca nişte cartofi, dar nu câteva, ci cu miile, cu zecile de mii, împrăştiate peste tot prin pădure. Aceste poame cădeau regulat din copaci, speriindu-ne mereu. Mai că nu ne-au căzut în cap! La început, am crezut că sunt animale ce tabără pe noi de sus, ca rumânii lui Basarab asupra trupelor lui Carol Robert de Anjou, la Posada.


   
Inaintarea era destul de grea; în unele locuri trebuia să ne aplecăm, ca să nu luăm în cap tot felul de plante. Dar chiar şi aşa erau desişuri prin care ne croiam drum cu trepiedul camerei video sau cu… umbrela!


   
După două ore,  în care coloana sonoră a fost asigurată doar de ciripitul păsărilor, fructele căzătoare şi… picăturile de transpiraţie care cădeau de pe noi, călăuza ne făcu semn cu mâna să ne oprim. Cu degetul la gură, ne ceru să facem linişte. Apoi, mâna lui descrise un arc de cerc, arătând spre o pată gri ce se zărea între pomi. Buzele sale schiţară cuvântul ¨rinocer¨.

Am privit amândoi, încercând să conturăm animalul în desişul de liane. Până la urmă, l-am văzut bine. Era un exemplar foarte mare, cântărind undeva la trei tone. Am vrut să mai înaintez către el, cu camera în mână, dar, violent aproape, Khedar mă prinse de umăr. Ferm, îmi şopti:¨dangerous¨!
Ne-am uitat mai bine şi am constatat că rinocerul privea exact la noi.


     
"Destul. Să plecăm!" - ne ceru ghidul. La întrebarea mea, îmi explică, după câteva minute: "Mi-a fost de ajuns o dată în viaţă, când un rinocer a început să alerge spre mine şi turiştii mei!". "Şi cum s-a terminat povestea?" - am vrut să ştiu eu, dar ghidul grăbi pasul şi răspunsul lui se pierdu în desişul junglei.


   
Prin luminişuri şi tufişuri, prin pădurea întunecoasă sau printre arbuşti, înotând efectiv prin iarba-elefantului, mai înaltă decât un om, timpul a trecut foarte repede. Nu a mai contat transpiraţia ce ne-a udat hainele, de le-am fi putut stoarce, posibilitatea să fim ciupiţi de vreo insectă periculoasă sau să fim agresaţi de vreun urs Sloth. Atmosfera explorativă, liniştea, aromele exotice, trilurile de păsări, totul a fost atât de minunat, încât cu greu poate fi descris în cuvinte.


     
"Să reveniţi în aprilie sau mai, atunci e cel mai bine. Atunci iarba e mică, vegetaţia nu e deasă şi puteţi vedea mult mai multe".

Am ieşit din nou la râul Rapti. Câţiva crocodili se zăreau în depărtare şi vreo doi rinoceri se ghiceau bălăcindu-se lângă marea insulă din centrul râului. Faptul fu confirmat de binoclul lui Khedar.
"Nu fiţi supăraţi că nu aţi văzut animale mai multe şi mai de aproape" - ne consolă el. "După-masă, mergem pe elefanţi şi atunci ne putem apropia mult mai mult de alte animale, fără să fim simţiţi şi fără să fim expuşi vreunui pericol".


   
Este sezonul lipitorilor, care se găsesc pe tufişuri, în copaci chiar, şi mulţi turişti au "cules" involuntar nedoritele animale. Nu pot decât să mă felicit că am făcut plimbarea forestieră cu mâneci lungi, pantaloni lungi, pălărie şi bocanci. Ba încă mi-am pus şi parazăpezile cu care urcasem pe Kilimanjaro, să mă apere de insectele sau animalele ce ar fi vrut să îmi pătrundă în bocanci.


   
La ora 16 fix, aşteptam cuminţi, lângă o platformă înaltă de circa 3,5 metri, venirea elefantului "nostru". Varianta comodă şi plină de adrenalină a safari-ului prin jungla nepaleză este pe spinarea unui elefant. Am optat pentru excursia mai scumpă, cu elefanţii ¨de stat¨. Safari-ul pe elefanţii deţinuţi de persoane private e mai ieftin, dar se pleacă în grupuri mai mari, pe distanţe mai scurte, şi astfel scade exponenţial posibilitatea de a vedea animalele dorite.

Urma să fim doar noi doi, Khedar şi ¨şoferul¨ elefantului. Evident, şi elefantul!
La venirea uriaşului pachiderm, nu am putut să ne reprimăm gândurile gen ¨Vai, dacă ne aruncă de la înălţimea aceea?!¨, dar Costică ne asigură că o plimbare pe elefant este ¨destul¨ de sigură.


Pe spatele ¨animăluţului¨ gri, de 5 tone, se afla un mic ţarc pătrat, cu latura de 1 m. În acest dispozitiv, încap până la 4 turişti, în timp ce conducătorul elefantului stă în faţa ţarcului, oarecum între urechile animalului. Nu ne-a plăcut că ¨dresorul¨ utiliza un băţ pentru a comanda animalul, dar, din fericire, s-a făcut foarte rar uz de violenţă pentru a struni elefantul.
Legănaţi pe spinarea celui mai mare animal de uscat al planetei, am pornit în cea mai neobişnuită plimbare a vieţilor noastre.


   
Aveam emoţii, pentru că pe cămila bactriană, dromader şi cal nu-mi place deloc, dar deloc! Însă pe monstrul gri, nu a fost nicio problemă. Pot spune doar că a fost destul de palpitant când a coborât, cu noi în spate, panta abruptă şi noroioasă către râu: urme adânci de zeci de centimetri rămâneau în urma noastră, iar cuşca noastră pătrată s-a înclinat ameninţător. Dar totul trecu cu bine şi noi ne regăsirăm pe malul celălalt al apei, pe marea insulă din mijlocul lui Rapti River.


   
Printre palmieri, bananieri şi alţi arbuşti, croindu-şi drum prin iarba foarte înaltă, ce abia ajungea însă să ne¨gâdile¨ la picioare, elefantul înainta încet şi tacticos. Aproape că aş putea folosi metafora ¨valsa printre firele de iarbă, înalte de 3 metri¨, dar ar fi puţin neadevărat, având în vedere că, din când în când, mijlocul nostru de transport se oprea pentru a rupe cu trompa câte ceva de-ale gurii.


   
"Ei, ce vrei, vrea şi el o gustare, ceva…" - am zis eu.

"Da, dar vezi tu... Eu, când vreau o gustare, merg şi iau ceva micuţ de la McDonald`s, pe când elefantul acesta rupe pentru o singură îmbucătură jumătate de copac!" -constată amuzat Imi.
De sus, se vedea cu totul altfel jungla. Parcă ne vedeam şi pe noi, în urmă cu câteva ore, croindu-ne drum prin iarba mai mare ca noi, undeva, departe, jos. Acum eram la înălţimea coroanei arbuştilor din Parcul Naţional.



   
Brusc, am tăcut: nu departe de noi, am zărit ceva ce aducea a… "Un rinocer!" - zise Khedar, iar eu am început să mă pregătesc psihic pentru continuarea de azi dimineaţă: "Tăcere! 20 de secunde doar! Gata, plecăm, e periculos!"- dar nimic din toate acestea! Conducătorul struni elefantul către rinocer, în timp ce Costică al nostru ne vorbi pe un ton jos (nici măcar în şoaptă!): "E un adult cu un pui!".

   
Era ciudat că rinocerii îşi vedeau liniştiţi mai departe de păscut iarba gustoasă. Nici măcar nu se sinchiseau de tancul gri, cu 4 intruşi în spinare, ce se apropiase la 10 m. de ei! Incredibil!

Costică-Khedar zâmbi "pe sub mustaţă": "Ei, ce v-am spus eu că vom vedea animale? Rinocerii nu ne văd aşa, ei simt doar elefantul, care este un element din mediul lor natural, de care nu se tem. Ca atare, nu au nicio treabă cu noi!".


   
Ne-a plăcut foarte mult să admirăm rinocerii în mediul lor, făcându-şi treburile "zilnice". E mai frumos ca la orice grădină zoologică! Şi un mare merit al guvernului nepalez că nu a amplasat în parcul naţional locuri unde să dea de mâncare animalelor, doar pentru ca acestea să vină să fie fotomodele pentru turişti. Ar fi fost un fel de grădină zoologică mascată, aşa cum e cazul urşilor Panda în China. Într-un fel, poate nu ar fi fost rău să ştii că mergi la sigur să vezi un tigru care vine pentru primi de mâncare. Dar, e mai natural totul aşa…

Urma să vedem, mult mai de aproape decât azi dimineaţă, şi cele două specii de căprioare. Asta, pe lângă patru rinoceri şi câţiva crocodili leneşi, tolăniţi la soarele ce alungase, în urmă cu câteva ore, norii.
Şi… parcă intrasem într-un televizor pe care rula un documentar de pe Discovery. Era superb!
După vreo două ore, elefantul ne legănă înapoi către Sauraha, unde Costică sări jos de pe elefant, cu camera mea video în mână, dovedind reale veleităţi de cameraman.



   
Soarele apunea deja, atunci când noi am părăsit ineditul ţarc în favoarea platformei de îmbarcare-debarcare şi mai apoi a pământului. Colegul meu îşi şterse de pe frunte transpiraţia, pe care abia atunci a băgat-o în seamă: "Vai de capul meu! A fost cea mai minunată zi din viaţa mea!".




Adrian Moldovan




Stiri asemanatoare

O tânără din Arad a fost jefuită în ziua de salar. Hoții au fost surprinși pe camerele de supraveghere

Luni, 10 Decembrie, 2018 13:39

O tânără din Arad a fost jefuită în ziua de salar. Hoții au fost surprinși pe camerele de supraveghere

O tânără din Arad a fost jefuită chiar în ziua în care a luat salariul. Hoții au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce o jefuiau pe femeie. Femei ...

Pictura noii Catedrale din Arad sfinţită de un Sobor de Ierarhi

Duminica, 09 Decembrie, 2018 18:23

Pictura noii Catedrale din Arad sfinţită de un Sobor de Ierarhi

Duminică, 9 decembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, alături de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre, a sfințit pictura Catedralei Arhiepiscopale ,, ...

Primarii din Arad, Oradea, Cluj şi Timişoara au semnat Alianţa Vestului! O initiative în spiritual Declaraţiei de la Alba Iulia

Sambata, 08 Decembrie, 2018 20:13

Primarii din Arad, Oradea, Cluj şi Timişoara au semnat Alianţa Vestului! O initiative în spiritual Declaraţiei de la Alba Iulia

 Cele 4 principii fundamentale ale Alianței   Pornim de la patru principii formulate în spiritul Declarației de la Alba Iulia: • dezvoltarea comunităților - pentru a s ...

Care este legătura dintre ulei CBD si performanţele sportive?

Duminica, 09 Decembrie, 2018 10:21

Care este legătura dintre ulei CBD si performanţele sportive?

Uleiul de canabis, cunoscut si drept ulei CBD, este un produs aparut relativ recent, care este extras din planta de canabis. In primul rand, va trebui sa clarificam urmatorul lucru: chiar daca pr ...

Revelion 2019 la km 0 în paşi de dans

Vineri, 07 Decembrie, 2018 07:41

Revelion  2019 la km 0 în paşi de dans

Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad, are deosebita plăcere de a vă invita să petreceţi noaptea de Revelion la kilometrul 0 al municipiului. Trecerea î ...

Narcisa Suciu, Raoul, Leo Iorga&Pacifica, pe scena Târgului de Iarnă din Parcul „Mihai Eminescu“

Miercuri, 05 Decembrie, 2018 09:48

Narcisa Suciu, Raoul, Leo Iorga&Pacifica, pe scena Târgului de Iarnă din Parcul „Mihai Eminescu“

În perioada 8 – 23 decembrie, la Târgul de Iarnă din Parcul „Mihai Eminescu“ vor fi organizate mai multe spectacole cu invitați din țară și din străinătate. ...

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un apartament din zona Vlaicu

Luni, 10 Decembrie, 2018 16:32

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un apartament din zona Vlaicu

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost găsit mort într-un apartament din Arad, în care locuia cu chirie Se pare că bărbatul locuia cu chirie în apartament ...

Accident cu VICTIME lângă Hanul de la Răscruce!

Duminica, 09 Decembrie, 2018 20:29

Accident cu VICTIME lângă Hanul de la Răscruce!

Arad:  Duminică seara, în jurul orei 19:00. a avut loc un accident  rutier între doua autoturisme,  pe Drumul Naţional 7 (DN7),  în zona Hanul de la Rascru ...

Sute de copii au venit miercuri seara pe platoul din fața primăriei pentru tradiţionala festivitate a aprinderii luminilor din Bradul de Crăciun

Joi, 06 Decembrie, 2018 12:12

Sute de copii au venit miercuri seara pe platoul din fața primăriei pentru tradiţionala festivitate a aprinderii luminilor din Bradul de Crăciun

De ani buni, ajunul sărbătorii de Sfântul Nicoale are la Arad o semnificaţie aparte. Este seara în care sunt aprinse luminiţele care îmbracă tradiţionalul pom de Crăciun ...

Prins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Luni, 10 Decembrie, 2018 16:44

Prins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Duminică 9 decembrie, un bărbat a fost prins în trafic, de către polițiștii Secției nr. 6 rurale Beliu, la volanul unui autoturism neînmatriculat Potrivit purtătorului de ...

În ATENŢIA şoferilor! Nu mai parcaţi în faţă la Mall Atrium! Bandă nouă de circulaţie!

Vineri, 26 Octombrie, 2018 08:14

În ATENŢIA şoferilor! Nu mai parcaţi în faţă la Mall Atrium! Bandă nouă de circulaţie!

De la începutul acestei săptamâni, mai precis din 22 octombrie, autorităţile au decis ca pentru fluidizarea traficului, în faţa complexului commercial Atrium Mall să se ren ...

Trei camioane au luat foc în marți dimineața, în localitatea Cicir

Marti, 30 Octombrie, 2018 11:55

Trei camioane au luat foc în marți dimineața, în localitatea Cicir

În această dimineață în jurul orei 3:00, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în localitatea Cicir pentru stingerea unui incendiu la 2 camioane parcate. ”Au fost ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.