Spectacol de operetă în aer liber la Zilele Aradului
Spectacol de operetă în aer liber la Zilele Aradului

Spectacol de operetă în aer liber la Zilele Aradului

Vineri, 17 August, 2018 16:01 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Vineri, 17 August, 2018 16:01 Tiparire

Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara vor fi prezente, din nou, la Zilele Aradului, de data aceasta cu musicalul în trei acte „My Fair Lady“.

„My Fair Lady”, cel mai cunoscut musical al secolului al XX-lea, o comedie muzicală inspirată de mitul lui Pygmalion bazată pe libretul operetei compusă de Frederick Loewe şi piesa lui G.B. Shaw, va putea fi urmărit pe o scenă amenajată în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, marți, 21 august 2018, de la ora 20.00.

După succesul de anul trecut când aceiași artiști au prezentat spectacolul de operetă „Voievodul țiganilor“, organizatorii Zilelor Aradului au decis să păstreze în program un spectacol de operetă.

Astfel, peste 100 de artiști ai Operei Naționale Române Timișoara vor putea fi urmăriți, la Arad, într-un spectacol care va dura trei ore, din care nu va lipsi umorul, culoarea, dansul și muzica.

Zilele Aradului, ediția 2018, se desfășoară în perioada 17-26 august fiind organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

My Fair Lady  

Conducerea muzicală: Mihaela Silvia Roșca

Regia artistică: Marina Emandi Tiron 

Coregrafia: Liana Iancu

Decoruri: Grigore Gorduz

Costume: Krisztina Nagy

Maestru de cor: Laura Mare

Concert maeştri: Ovidiu Rusu, Corina Murgu

Soliști:

Eliza Doolittle: Cristina Vlaicu

Henry Higgins: Octavian Vlaicu

Alfred Doolittle: Cristian Rudic

Colonel Pickering: Dan Pataca

Freddy Eynsford-Hill: Remus Alăzăroae

Doamna Pearce: Liliana Mihăilescu

Doamna Higgins: Gabriela Toader

Doamna Eynsford-Hill: Nicoleta Colceiar

Doamna Hopkins: Nina Zaharescu

Jamie: Cosmin Borlovan 

Harry: Leonard Ivan 

Karpathy: Mihai Prelipcian

Cârciumarul: Dan Spanache

O florăreasă: Lucia Muravschi

Majordomul: Mircea Dan Petcu

Regina: Carmen Cojocaru

Regia tehnică: Lucian Boru

Pregătirea  muzicală: Dragoş Zaharescu,Angela Balici, Rareș Păltineanu

Sufleur: Radu Olariu

Povestea „My Fair Lady“

Un profesor de fonetică se îndrăgosteşte de îndărătnica sa elevă, o florăreasă, pe care o transformă dintr-o femeie simplă, lipsită de educaţie, într-o adevărată doamnă.
Eliza Doolittle este o tanără care îşi câştigă existenţa vânzând flori pe stradă. Accentul stricat şi pronunţia defectuoasă a fetei atrage atenţia unui trecător – profesorul de fonetică Henry Higgins, un lingvist cunoscut. Încrezător în metodele sale, Higgins se laudă că poate să facă, la nivelul vocabularului, ca Eliza sa pară ducesă. Eliza ajunge la casa profesorului, dorind sa înveţe, şi, devine subiectul unui pariu între Higgins şi prietenul sau Pickering. În şase luni fata trebuie să apară la Balul Ambasadei aşa că, imediat, este supusă la epuizante exerciţii fonetice zilnice. Ca răsplată pentru reuşita neaşteptată asupra câtorva fraze elementare, Eliza este prezentată aristocraţiei la cursele de cai unde face impresie prin eleganţă, dar și prin relatări nelalocul lor.

În urma balului, la care prezenţa Elizei stârneşte admiraţie si curiozitate, pariul este câştigat – dar Higgins îşi dă seama de importanţa pe care a căpătat-o această fată in viaţa lui.

Premiera mondială a avut loc la 15 martie 1956, la Mark Helinger Theatre din New York.

Stiri asemanatoare

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.