A doua zi a lunii august a adus pentru o parte dintre jandarmii arădeni avansarea la gradul următor.
Au fost avansate în gradul următor la termen, un număr de 24 cadre din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad: doi ofiţeri şi douăzeci și doi de subofiţeri. Momentul avansării a avut loc într-un cadru festiv, la revista de front a unităţii.
Înaintarea în grad la termen, se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 80 din 1995, actualizată, privind statutul cadrelor militare.
Colonel Burlan Claudiu Daniel, (Î)Inspector şef, a înmânat noile grade cadrelor avansate, le-a mulţumit pentru devotamentul şi efortul depus în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi le-a urat tuturor mult succes în activitate.