La Muzeul de Artă din Arad, expoziția Oravitzan va reuni lucrări cu trimitere la simbolistica luminii spirituale, a jertfei și a martiriului.
Perioada expoziției: 15 mai - 29 iulie 2018, Marți-Duminică: orele 09.00-17.00
Vernisaj: Marți, 15 mai 2018, orele 18.00
Curator: Adriana Pantazi / Complexul Muzeal Arad
Cuvânt de deschidere:
Radu PREDA, Universitatea Babes-Bolyai Cluj/ Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
Marcel TOLCEA, Universitatea de Vest Timisoara
Cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri (1918-2018), Muzeul de Artă Arad organizează expoziția de artă, de anvergură națională și internațională, SILVIU ORAVITZAN ”LUMINĂ ȘI JERTFĂ”, eveniment care va avea loc la Muzeul de Arta Arad (str. Gh. Popa de Teius 2-4, etaj 2), marți, 15 mai 2018, orele 18.00.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 15 mai - 29 iulie 2018.
Silviu Oravitzan, nume de referință pentru arta românească, dezvoltă un concept unitar, centrat asupra simbolisticii creștine: Cruce, Centru, Lumină. De mai bine de treizeci de ani, aceste teme majore ale creației sale sunt interpretate prin mijlocirea diferitelor medii de expresie (desen, pictură, sculptură), fiind prezentate publicului în spații laice (Palais des Arts - Marsilia, The National Museum of Catholic Art and History - New-York, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Timișoara, Espace Saint-Exupery - Paris, Institutul Cultural Român - Viena, Muzeul Național Brukenthal, Palatul Palffy - Viena, Muzeul Țăranului Român, Palatul Mogoșoaia, Muzeul Național al Banatului) și sacre (sculptură în lemn la reședința din Mănăstirea Nicula a Mitropolitului Bartolomeu al Clujului, iconostasul din biserica Schimbarea la Față din Cluj-Napoca).
”Opera lui Silviu Oravitzan este însoțită de o considerabilă bibliografie redactată de istorici de artă, scriitori, teologi, filosofi. Adeseori, concepte desprinse din universul livresc al autorului-scriitor interferează cu preocupările artistului de a recupera arhetipul la nivelul abstractizării, cu demersul său în aprofundarea simbolului, rezultatul constând într-un discurs subsumat filosofiei artei” - Adriana Pantazi / Complexul Muzeal Arad.