Circuitul Gastronomic Judeţean ajunge şi la Bata

Luni, 07 Mai, 2018 19:05 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 07 Mai, 2018 19:05 Tiparire

Mâncăruri tradiționale, gătite după rețete vechi ale unui bucătar celebru.

Cea de-a doua etapă a Circuitului Gastronomic, organizat de Consiliul Judeţean Arad, va avea loc în 12, mai la Bata. Ion Micurescu, primarul comunei şi gazda evenimentului, va face o incursiune în cele mai importante şi deosebite monumente, peisaje şi obiective turistice şi va oferi turiştilor un meniu cu specific vânătoresc, la Pensiunea „La Badea Ioane”. În 12 mai vom fi prezenţi la Bata, alături de primarul Ion Micurescu, Badea Ion al nostru. Suntem consecvenţi ofertei pe care am anunţat-o cu privire la Circuitul Gastronomic. Facilităm această deplasare, într-una din cele mai pitoreşti zone ale judeţului. Dorim să popularizăm localităţile judeţului, să le promovăm, pentru a încuraja dezvoltarea turismului. Avem foarte multe obiective turistice remarcabile. Am «îmbrăcat» această promovare prin încurajarea gastronomiei locale, dar dorim promovarea întregii palete de oferte turistice. Intenţionăm, de asemenea, prin acest Circuit Gastronomic, să creăm o legătură între oameni, o relaţionare directă între turişti şi localnici.

Ion Micurescu, primarul comunei şi gazda evenimentului, va pregăti oaspeţilor câteva surprize culinare, majoritatea cu specific vânătoresc, printre care se disting tocăniţa de mistreţ, salamul vânătoresc şi „borândăul”, un preparat specific locului. Borândăul se regăseşte într-un reţetar vechi de peste 50 de ani, al bucătarului Gheorghe Rechiţan (unchi al primarului Micurescu), care a fost inclusiv bucătar al Regelui Mihai, al lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu. „Familia mea deţine acest reţetar, de 400 de pagini, din 1962. A fost al unchiului meu, bucătar originar din Bata, dar cu recunoaştere naţională şi internaţională. Foarte multe preparate pe care le oferim sunt gătite după acest reţetar. ”

În cadrul Circuitului, se va vizita Şcoala Generală „Patriche Popescu”, Troiţa Eroilor înălţată în curtea Bisericii Ortodoxe din Bata, mormântul preotului Ambrozie Jurna, cel care în dese rânduri spunea că „Mioriţa s-a născut la Bata”. Tot în cimitirul din sat îşi doarme somnul de veci contesa Maria de Sztaray-Mocioni, contesa care s-a autointitulat „mama săracilor”, dar şi cimitirul satului Bulci, unde este mormântul generalului revoluţionar maghiar Gaál.

Pensiunea „La Badea Ioane” găzduieşte şi o impresionantă colecţie de trofee vânătoreşti, 12 dintre ele fiind medaliate cu aur, fiecare dintre acestea având propria sa poveste. În plus, întreaga zonă oferă un cadru natural de excepţie, îmbinând defileul Mureşului cu zona colinară specifică Banatului montan.

Înscrierile la circuitul gastronomic se pot face la numărul de telefon 0728.116.412, de luni până vineri, între orele 9.30-16.30. Cei care doresc se pot înscrie şi on-line, pe site-ul www.sageataverde.ro

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.