Clipe de groază pentru șoferii din Timișoara. AFLĂ ce s-a întâmplat.
Totul s-a petrecut pe o stradă din Timișoara, ce-i drept, nu foarte circulată. Câteva persoane s-au gândit să le facă o farsă șoferilor vitezomani și au "instalat"un "limitator de viteză". Au așezat niște haine umplute cu material pe șosea, ca și cum ar fi un om acolo.
Această "testare" i-a șocat pe șoferii ce au trecut prin zonă, iar o șoferiță a oprit , cu gândul să ofere primul ajutor "rănitului", crezând că acolo a avut loc un accident. Mare i-a fost surpriza, când a observat că totul a fost o înscenare, iar femeia n-a stat pe gânduri și imediat a scos telefonul și a făcut câteva poze, pe care le-a postat pe contul său de socializare, scrie opiniatimisoarei.ro .
Astfel de "limitatoare de viteză" ar fi o soluție bună, pentru mai multe zone din orașele țării, astfel încât, șoferii să fie atenționați. Cu ceva ani în urmă, existau "Polițiști" sau "mașini de poliție", așezați la marginea drumului, care la acea vreme au dat randament.
Sursa foto: opiniatimisoarei.ro