Procurorii DIICOT Timișoara, ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticoruție și de la Crimă Organizată fac descinderi la Timișoara pentru capturarea unei rețele care aducea migranți din Orientul Mijlociu. Operațiunea are loc simultan și în Germania, pentru destructurarea uneia dintre cele mai mari grupări transeuropene de trafic de ființe umane.
Anchetatorii susțin că filiera acționa pe ruta Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania, traseu pe care, în 2017, au fost transportate mai multe grupuri de transfugi.
Ca să ajungă în Occident, migranții le plăteau tranficanților sume cuprinse între 4000 și 5000 de euro de persoană.
Rețeaua era organizată pe mai multe paliere. Unii dintre membrii erau racolarea transfugilor, în timp ce alții erau responsabili cu îndrumarea, cazarea și transportul acestora.
Odată ajunşi în România, migranţii erau cazaţi la pensiuni de la marginea oraşului care nu cereau niciun fel de documente. Dacă erau prinşi de poliţişti, migranţii erau învăţaţi să ceară azil politic în România.
Cererile de azil politic se soluţionează în câteva luni de zile, timp destul pentru migranţi să părăsească ţara în mod fraudulos.
Însoțiți de o echipă de intervenție de la Detașamentul Antiterorist al Jandarmeriei, polițiștii de la ”Crimă Organizată” și DGA au descins și la locuința liderului grupării din România, care își închiriase un apartament pe Calea Aradului. Când au bătut la ușă, anchetatorii au auzit mișcare înăuntru, dar nimeni nu s-a grăbit să le deschidă.
Polițiștii de la Brigada pentru Operațiuni Speciale au observat că de la geam un individ a aruncat o plasă albă în fața blocului, motiv pentru care jandarmii au forțat intrat intrarea, spulberând ușa apartamentului. În câteva secunde, suspectul fost încătușat.
Concomitent, alte echipe ale jandarmilor percheziționează mai multe pensiuni unde erau adăpostiți migranții.