Deşi fapta s-a consumat în cursul lunii decembrie a anului 2016, cazul a ieşit la iveală abia acum, când procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat – tatăl biologic al victimei minore în vârstă de 14 ani- cu privire la comiterea infracţiunii de viol.
Inainte de a comite oribila faptă, bărbatul care consumase alcool, s-a delectat cu filme pentru adulţi. Profitând de faptul că se afla singur acasă cu minora, a supus-o pe aceasta la perversiuni sexuale greu de imaginat pentru orice om normal.
"În cursul lunii decembrie a anului 2016, aflat fiind la domiciliul său şi profitând de faptul că în imobil se afla doar el şi fiica sa minoră, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice – concomitent cu vizionarea unor filme erotice/pentru adulţi -, inculpatul prin constrângere, a întreţinut acte sexuale orale cu fiica sa minoră." se arată în rechizitoriul întocmit de către procurorul de caz.
Tribunalul Arad a admis totodată cererea procurorului, de arest preventiv al autorului faptei, pentru o perioadă de 30 de zile, pusă în aplicare încă din data de 8 februarie 2018.