„Lucrările de reabilitare a Palatului Cultural sunt la faza ultimelor finisaje. Arădenii se vor putea bucura, în curând, de concertele Filarmonicii găzduite de această clădire minunată.”, a declarat primarul municipiului, Gheorghe Falcă, în urma vizitei efectuate pe şantierul de la Palatul Cultural. Edilul a dorit să verifice stadiul lucrărilor în cazul uneia dintre cele mai ample reabilitări de monument istoric din municipiul Arad.
Lucrările efectuate până acum au presupus modernizarea, reabilitarea, repararea şi refuncţionalizarea spaţiilor din administrarea Filarmonicii. Proiectul a cuprins printre altele următoarele lucrări de reabilitare: consolidări la subsol în zona scenei, consolidarea structurii balcoanelor, realizarea unui dren perimetral, reabilitarea fațadei principale între turnuri, reabilitarea acoperișului (foayere și sala de spectacole), reabilitarea pardoselilor, tâmplăriei, vitraliilor la sala de spectacole şi foayere, refacerea picturii murale la sala de spectacole și foayere, refacerea instalațiilor electrice, termice, PSI și ventilații etc.
De asemenea se are în vedere construcţia unui ascensor (lift hidraulic pentru şase persoane), precum și a unei rampe electromecanice pentru persoanele cu dizabilităţi.
Pe scena sălii mari de concerte se are în vedere amplasarea unui instrument muzical de tip ”orgă ”. Potrivit proiectului amplasarea acesteia va duce la îmbunătățirea programelor de concert, având în vedere cerințele tot mai diversificate a spectacolelor atât din punct de vedere calitativ cât și a repertoriului concertelor cu orchestră și cor.
Investițiile de reabilitare a Filarmonicii Arad sunt derulate de municipalitate cu fonduri din bugetul local. Valoarea lucrărilor de construcții se ridică la aproximativ 17,3 milioane de lei.
„Cu siguranţă, la finalul lucrărilor, Aradul va avea una dintre cele mai frumoase săli de concerte din România.”, a concluzionat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.