Un arădean şi-a făcut praf autoturismul după ce s-a înfipt cu el în stâlp, acroşând totodată şi o autoutilitară aflată pe marginea carosabilă.
Totul s-a întâmplat duminică în jurul orei 17.00, atunci când conducătorul unui autoturism marca volkswagen, circulând pe strada Pădurii dinspre cimitir spre cartierul Confecţii, a pierdut controlul volanului din motive încă necunoscute, a acroşat un stâlp de electricitate după care a lovit frontal o autoutilitară parcată pe marginea drumului, pe acelaşi sens de mers.
Impactul a fost atât de puternic încât autoutilitara a fost distrusă în totalitate iar din stâlp a fost ruptă o bucată de beton.
Din fericire nu au existat victime. Nici şoferul dar nici persoana aflată în dreapta nu au fost rănite datorită sistemului de protecţie al autoturismului, însă poliţiştii sosiţi la faţa locului au decis să îl transporte la spital pentru efectuarea unor teste, pe conducătorul auto care a provocat întregul incident.
"Pur şi simplu am auzit o bubuitură puternică şi am ieşit din casă să vedem ce s-a întâmplat. S-au scuturat geamurile la casă! Dacă nu era maşina paracată şi stâlpul, ne-ar fi distrus locuinţa. Ne-am speriat, va daţi seama" povestesc pentru Ghidul Arădean, cei care au ieşit în stradă să vadă grozăvia.
Poliţia continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte în care s-a produs accidentul.