Anul de guvernare al majorității PSD-ALDE a fost un an de regres, minciuni și abuzuri, anul atacului fără precedent împotriva justiției, în particular, și a statului de drept, în general!
Minciunile lui Liviu Dragnea au adus PSD la guvernare, care a îndeplinit doar 33 de măsuri din cele 724 din așa zisul program de guvernare. Nici măcar 5%!Chiar şi din aceste 33 de măsuri unele sunt mai degrabă instituţionale, nu sunt măsuri care să aducă corecţii de fond sau rezolvări de fond pentru problemele cu care se confruntă diferitele domenii de activitate.
„PSD a mințit românii și i-a învrăjbit. Am intrat în Anul Centenarului Marii Uniri dezbinați de acest grup de interese care de când a venit la guvernare nu face altceva decât să abuzeze. Este motivul pentru care, prima oară după Revoluție, sute de mii de români au ieșit în stradă, în cel mai consistent și constant protest al ultimilor 28 de ani. Incapabil să își țină promisiunile din campania electorală, PSD și-a schimbat doi prim-miniștri. Apoi a declarat că programul de guvernare a fost îndeplinit întocmai, chiar dacă premierilor săi i-a reproșat contrariul. PSD nu a încetat nicio zi, în ultimul an, să îi mintă pe români!”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.