Pe afișul Ministerului Apărării Naționale, care promovează un concert de colinde unde va participa și ministrul Fifor, tronează imaginea sfidării arădenilor: biserica franciscană din Cetate, ruinată, cu arbori care cresc din acoperiș.
"Aceasta este imaginea-simbol a implicării PSD pentru Arad! De când este ministru al Apărării, Fifor nu a mișcat un deget pentru salvarea și repunerea în valoare a acestui obiectiv istoric din Cetate, în schimb nu se sfiește să îl folosească pentru publicitate. În loc să repare biserica, se mândrește că o lasă să se prăpădească!" - a declarat Ionel Bulbuc, consilier local PNL.
Cetatea aparține Ministerului Apărării, iar Biserica Franciscană, vandalizată, este într-o stare avansată de degradare. Au existat mai multe apeluri și inițiative arădene pentru salvarea ei, inclusiv pe fonduri europene, dar s-au lovit de refuzul Ministerului Apărării, pe care nu îl interesează nici biserica din Cetate, nici dorințele arădenilor!
Comunicat de presă PNL Arad
Notă: Ghidularadean.ro vă oferă comunicatul de presă în întregime şi nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.