Revelionul Popular va fi organizat, și în acest an, în centrul orașului, cu un spectacol cu tematică „retro stage“, care va fi susținut trupa Saragossa Band, iar trecerea în noul an va fi marcată cu un foc de artificii.
Organizatorii evenimentului, Primăria Arad şi Centrul Municipal de Cultură îi invită pe arădeni să sărbătorească împreună trecerea în Noul An, care va fi marcată, conform tradiţiei, în centrul orașului cu un concert și un show impresionant de artificii.
În deschiderea concertului Saragossa Band, în seara zilei de 31 decembrie, pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca, de la ora 22.00, arădenii de la Fantazia și Claudia Iuga și Geroge Dancu & Q Band.
Fantazia este cea mai tânără formație românească de rock.
Înființată în februarie 2014 la Palatului Copiilor din Arad, trupa îi are în componență pe Arthur, Andrei, Robert și Radu, aceștia fiind îndrumați de prof. Paul Edeleni.
Fantazia abordează melodii dintr-un spectru larg, de la rock,n roll, hard,n heavy până la power și symphonic metal.
Tot în cadrul Revelionului Popular va cânta și Claudia Iuga și George Dancu&Q Band. Claudia Iuga a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și, de câțiva ani, este solista vocală a trupei Quaternion Band (alături de Sergiu Bacoș, Ștefan Gartner, Imi Molnar, Norbi Prentel, Atti Fruda și Bogdan Bălan).
Invitații speciali ai Revelionului de la Arad sunt membri legendarei trupe Saragossa Band, de origine germană, care s-a bucurat de un mare succes în anii 70-80.
Grupul a devenit cunoscut în anul 1978, odată cu lansarea piesei „Big Bamboo“, urmând apoi melodii precum „Rasta Man“ şi „Zabadak“, care au ocupat prima poziţie în topurile muzicale din Germania. Următoarele piese, „Red Ginger“ şi „Aiko Aiko“ au deţinut şi ele poziţii fruntaşe în topurile muzicale, însă hitul pentru care trupa este îndrăgită și astăzi este „Agadou“.
Artiştii germani vor încânta publicul arădean cu ritmurile de samba şi calypso. „Zabadak“, „Rasta Man“, „Agadou“, „Aiko Aiko“, „La Bamba“, „Guantanamera“, „Cecilia“, „Soca Dance“, „Cuba“, „Spanish“, „Sunshine Reggae“, „Rivers of Babylon“, „Hands Up“, „Malaika“, „Gimme hope Jo,Anna“, „In the Summer Time“, „Sun of Jamaica“, „Big Bamboo“, sunt doar câteva dintre melodiile celebrei trupe, care vor putea fi ascultate la Revelionul de la Arad.

În data de 18.03.2024, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au acordat sprijin, în vederea desfășurării î ...
Municipiul Arad va dispune de cel mai performant sistem de supraveghere video din țară, aprobat de către Autoritatea pentru Digitalizarea României. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Bibarț în ...
Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, în jurul orei 13:30, pe DN 79, la ieșirea din localitatea Andrei Șaguna.
În incidentul rutier au fost implicate un autoturism și u ...
Direcția Generală Poliția Locală Arad aduce la cunoștința cetățenilor modificările aduse Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme d ...
Cristian Galea, consilier local în Consiliul Local Municipal din partea PMP, și-a anunțat candidature la fotoliul de primar însă nu din partea partidului Mișcarea Populară, ci din partea partidului ...
Luni 18.03.2024 Lacrimioarelor, Tebei, Tiberiu Brediceanu, Pr. Dr. Ilarion Felea, Ioan Fluieras, Maramures, C-tin Brancoveanu, Bucegi, Obedenaru, Vasile Conta, Scoalei, Constantin Brancusi, Dambovitei, Libertatii, O ...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul Arad.
Pe tim ...
Luni, 18 martie, filiala locala a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) organizează la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” din Arad, lansarea candidaților pentru alegerile locale ...
Azi, 17 martie, în jurul orei 17:15, la ieșirea din Arad spre Timișoara, imediat după bariera de cale ferată, s-a produs un carambol în care au fost implicate 4 mașini.
Echipajele celor 2 a ...
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat), a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a re ...
Inspectoratul Școlar Județean Arad a transmis către toate unitățile de învățământ care au avut candidați, rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului națio ...
La aniversarea a 100 de ani, Institutul Francez din România prezintă, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, „Vertiges“ – Festivalul Film ...
Câțiva dintre absolvenții promoției 1974 ai Liceului Economic Arad au apelat la ajutorul nostru pentru a face publică dorința acestora de a organiza întâlnirea de 50 de ani.
Astfel da ...
Polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 55 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe str. Banu Mărăcine, din municipiu. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,95 ...
Polițiștii Secției 2 Micălaca, cu sprijinul Secției 1 Rurală Arad, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr din Vinga, și a unui minor din aceeași localitate.
Din cercetă ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat în Pecica, la data de 15 martie, un bărbat de 47 de ani, din localitate, urmărit internațional. Bărbatul este cautat de autoritățile judici ...
Comunicat de presă - SCU Arad:”Începem prin a reaminti tuturor suporterilor faptul că, în urmă cu mai bine de o lună de zile, Alexandru Meszar și oamenii pe care i-a introdus în Asociaț ...
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât îi fusese alocat inițial prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Potrivit bilanțului Regio-POR, prin programul gestionat d ...
Un proiect de peste 7 milioane de euro câștigat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a dus la realizarea unuia dintre cele mai importante centre de cercetare din țară: Centrul de Cerce ...
Aradul era țară străină, în corpul Imperiului Austro-Ungar. Din această cauză, vizita regală a fost mai degrabă doar un popas – o pauză scurtă în gară, unde o mulțime entuziastă a veni ...
Odată cu venirea primăverii drumarii de la DRDP Timișoara au dat startul lucrărilor de refacere a carosabilului pe drumul national DN 7.
Reparațiile la carosabil au demarat pe DN 7 între Nădlac ...
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participan ...
Joi, 14 martie, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune preventivă, pe D.J 709, în localitățile Arad-Pâncota-Ineu, cu scopul impunerii disciplinei în trafic și reducerii risc ...
”La data de 15 martie a.c., în jurul orei 12.44, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 36 de ani, din Arad, &ici ...
La data de 13 martie, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, un bărbat de 21 de ani, din județul Bistrița Năsăud, ar fi pătruns fără drept în incinta unei societă ...
În perioada 11 – 14 martie, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș" al județului Arad au efectuat 25 controale în domeniul prevenirii și ...
Azi, 14 martie, în jurul orei 16:00, un biciclist a fost lovit de o mașină pe strada Dorobanților din Arad.
Victima, bărbat de 62 de ani, conștient, cu plagă la arcada dreapta a fost transportat ...
Polițiștii din municipiu, cu sprijinul jandarmilor arădeni, au desfășurat la data de 14 martie, o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică ...
Tenorii ALIN STOICA, VLAD MIRIŢĂ şi ŞTEFAN von KORCH - nume marcante din universul artistic românesc, concertează împreună în această primăvară în turneul intitulat 3 VOCI MAGNIFICE! ...
A venit primăvara, iar drumarii s-au apucat de treabă, mai precis de cârpit drumurile cu probleme.
Astfel, angajații firmei PORR Construct au început reparații la partea carosabilă pe DN 7, ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.