Preşedintele României, Klaus Iohannis a surprins pe toată lumea după încheierea paradei de 1 Decembrie făcând un gest care, potrivit itinerariului, nu ar fi trebuit să aibă loc.
Preşedintele a petrecut câteva minute alături de românii adunaţi în piaţă, le-a strâns mâna mai multor oameni din public, ba chiar a primit şi câteva îmbrăţişări de la persoanele care se înghesuiau să se apropie de el, spre disperarea gărzilor de corp de la SPP.
După ce a stat de vorbă cu cei prezenţi, Klaus Iohannis a părăsit zona în ropote de aplauze din partea publicului care a savurat din plin gestul neaşteptat al Preşedintelui Klaus Iohannis.
Administraţia Prezidenţială a publicat cu ocazia Zilei Naţionale a României un mesaj video în care preşedintele ţării transmite urări de La mulţi ani tuturor românilor.
Preşedintele României, Klaus Iohannis a surprins pe toată lumea după încheierea paradei de 1 Decembrie făcând un gest care, potrivit itinerariului, nu ar fi trebuit să aibă loc.
Preşedintele a petrecut câteva minute alături de românii adunaţi în piaţă, le-a strâns mâna mai multor oameni din public, ba chiar a primit şi câteva îmbrăţişări de la persoanele care se înghesuiau să se apropie de el, spre disperarea gărzilor de corp de la SPP.
După ce a stat de vorbă cu cei prezenţi, Klaus Iohannis a părăsit zona în ropote de aplauze din partea publicului care a savurat din plin gestul neaşteptat al Preşedintelui Klaus Iohannis.
Administraţia Prezidenţială a publicat cu ocazia Zilei Naţionale a României un mesaj video în care preşedintele ţării transmite urări de La mulţi ani tuturor românilor.
Ziua Administrației Arădene va fi marcată, vineri 17 mai 2024, în Piața Catedralei din municipiu, când se vor sărbători cei 105 ani de la instaurarea administrației românești în Arad. ...
Marți seara, președintele României, Klaus Iohannis, aflat în vizită în Statele Unite, a fost primit la Casa Albă de omologul său american, Joe Biden.
Klaus Iohannis spune pe pagina de ...
În cadrul unei declarații de presă susținută azi, 12 martie, la Palatul Cotroceni, președintele României, Klaus Iohannis, și-a anunțat în mod official, candidatura pentru funcția de Secreta ...
Deputatul Adrian Axinia din partea AUR a depus o sesizare la Secția 17 Poliție din București, semnalând dispariția președintelui Klaus Iohannis. Potrivit informațiilor furnizate de deputat, ace ...
Liderii PNL au dezbătut, luni, un posibil scenariu pentru 2024 în care președintele Klaus Iohannis poate ajunge președintele Consiliului European, iar Nicolae Ciucă, în calitate de președinte al Sen ...
Joi, 21 decembrie 2023, se împlinesc 34 de ani de la revolta anticeauşistă din anul 1989. Aradul a fost al doilea oraş care s-a ridicat impotriva regimului comunist a lui Nicolae Ceauşescu, în data d ...
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat), a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a re ...
Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public anunță publicul călător că în data de 21 decembrie 2023, în intervalul orar 9.00- 12.00 ca urmare a unor lucrări de mentenață a ...
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat), a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a re ...
An de an, pe 11 decembrie este celebrată Ziua Internaţională a Muntelui.
Unii mai norocoși, le văd crestele de când deschid ochii. Alții le bat cărările de când se țin pe picioare. Alto ...
Cu prilejul zilei de 1 decembrie – Ziua Națională a României, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Vasile Goldiș" al județului Arad a avut loc un ceremonial militar pentru a ...
Ziua de 1 Decembrie, a început la Arad cu o ceremonie de depunere de coronae organizată în Parcul Mihai Eminescu. La ceremonie au fost prezenți o ceremonie organizată în Parcul Mihai Eminescu, l ...
Temperaturile în timpul zilei vor fi pozitive, de până la 10 grade Celsius la începutul lunii decembrie, apoi devin obișnuite pentru ultima lună calendaristică. Nopțile vor fi geroase, cu temp ...
Ziua de 1 decembrie marchează Ziua Naţională a României, o sărbătoare instituită prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990 şi menţionată de Co ...
Arădeni de toate vârstele, din toate zonele județului, purtând cu mândrie costume populare, au defilat prin centrul orașului, miercuri, 29 noiembrie, la un eveniment care deja a devenit tradiți ...
În contextul minivacanței ocazionate de Ziua Națională a României, la nivelul Jandarmeriei Arad au fost dispuse toate măsurile necesare în vederea asigurării climatului de ordine și siguranț ...
În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, aproximativ 100 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și de la alte structuri vor fi în stradă, suplimentar față de ...
CIMITIRUL „ETERNITATEA” DIN MUNICIPIUL ARAD, MORMINTELE CELOR TREI CORIFEI ARĂDENI AI MARII UNIRI: VASILE GOLDIȘ, ȘTEFAN CICIO-POP, Dr. IOAN SUCIU
Ora 09:00-09:05 - Prezentarea onorului și s ...
CNAIR informează conducătorii auto că în zilele de miercuri, 29 noiembrie, joi, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și vineri, 1 Decembrie (Ziua Națională a României) se vor institui restricț ...
Parada Portului Popular va avea loc miercuri, 29 noiembrie, începând cu ora 14.30, pe traseul Consiliul Judeţean Arad – Bulevardul Revoluţiei – Teatrul Clasic “Ioan Slavici” &nd ...
În vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României, Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil restricționarea circulaț ...
„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți, la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, decretea ...
Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României este celebrată și la Atrium Mall din Arad printr-o serie de evenimente.
Pentru cei mici, Atrium Mall a pregătit un atelier de creație plin de ...
1.Cimitirul „Eternitatea” din municipiul Arad, mormintele celor trei corifei arădeni ai marii uniri: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, dr. Ioan Suciu
Ora 09:00-09:05 - Prezentarea onorului și ...
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vine marţi, 10 octombrie, în vizită oficială în România, acesta urmînd să aibă întîlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premi ...
Unui bărbat din Macea, e drept și o țâră șprițat, i s-a cășunat pe nevastă din banalul motiv că aceasta n-ar fi fost atentă și bulionul care fierbea s-a revărsat pe aragaz.
Deși soția și ...
Asociația Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă organizează în data de 16.09.2023, între orele 15.30 și 18.00, pe traseul Consiliul Județean Arad - Teatrul de Stat – ...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 11 septembrie, că problema consumului de droguri în școli se va afla pe agenda viitoare ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
...
Tradiționala Paradă a Clătitelor se va desfășura, sâmbătă și duminică (29 – 30 iulie), în stațiunea Moneasa.
Cătălin Crișan, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.