Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă va sesiza Avocatul Poporului în legătură cu modificările aduse Codului Fiscal.
“Dorim ca Avocatul Poporului să ceară Curţii Constituţionale analiza acestei Ordonanţe de Urgenţă pe două aspecte importante: în primul rând să definim urgenţa pentru a putea emite o astfel de ordonanţă de urgenţă şi în al doilea rând să arătăm inexistenţa compensaţiilor pentru administraţiile locale. Se ştie că atunci când discutăm despre autonomie locală, trebuie să compensăm din partea guvernului central lipsurile pe care legislaţia naţională le ataşează administraţiei locale”, a spus Falcă.
“Pentru a avea forţă de a schimba legislaţia” edilul Gheorghe Falcă le recomandă tuturor primarilor a căror bugete vor fi afectate de măsura guvernamentală să facă la fel.
“Fiecare primar să depună individual astfel de sesizări, pentru a se vedea impactul pe care îl are în societate această Ordonanţă de Urgenţă şi pentru a avea forţă de a schimba legislaţia”, a spus liderul PNL Arad.
Primarul Gheorghe Falcă estimează că, după scăderea impozitului pe venit, de la 16 la 10%, sumele care ajung la Primăria Arad din acest bir vor scădea cu 12-20 de procente în 2018, faţă de 2017. Cu alte cuvinte, Aradul va pierde în fiecare an 16 milioane de euro.
“Ce se poate face intr-un oraş cu 16 milioane de euro? Un pod peste Mureş, se pot izola termic 40 de blocuri în fiecare an, 16 milioane de euro sunt banii investiţi de exemplu în Sânicolau pentru introducerea canalizării şi modernizarea infrastructurii rutiere. ” a explicat edilul.