Doi cetăţeni brazilieni au fost arestaţi pe aeroportul Otopeni după ce, în urma unei examinări mai amănumţine, autorităţile au constatat că aceştia înghiţiseră o cantitate de 2 kilograme de cocaină.
Pentru că prezentau un comportament suspect, aceştia au fost luaţi la întrebări de autorităţile române, fiind supuşi unei examinări cu raze X. Ofiţerii antidrog au fost uimiţi să descopere că numai femeia avea în stomac un kilogram şi jumătate de cocaină, cu mult peste cât suportă să înghită majoritatea cărăuşilor. Drogurile urmau să ajungă în Turcia, unde ar fi valorat aproape o jumătate de milion de euro.
Cei doi, un bărbat și o femeie, au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Rodrigues Gomes Verice şi Lourenco Da Silva Weslley veneau, din Brazilia și se îndreptau spre Turcia, destinația finală a drogurilor. Dacă ar fi ajuns pe piaţa neagră, drogurile ar fi valorat aproximativ 500.000 euro.
Doi cetăţeni brazilieni au fost arestaţi pe aeroportul Otopeni după ce, în urma unei examinări mai amănumţine, autorităţile au constatat că aceştia înghiţiseră o cantitate de 2 kilograme de cocaină.
Pentru că prezentau un comportament suspect, aceştia au fost luaţi la întrebări de autorităţile române, fiind supuşi unei examinări cu raze X. Ofiţerii antidrog au fost uimiţi să descopere că numai femeia avea în stomac un kilogram şi jumătate de cocaină, cu mult peste cât suportă să înghită majoritatea cărăuşilor. Drogurile urmau să ajungă în Turcia, unde ar fi valorat aproape o jumătate de milion de euro.
Cei doi, un bărbat și o femeie, au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Rodrigues Gomes Verice şi Lourenco Da Silva Weslley veneau, din Brazilia și se îndreptau spre Turcia, destinația finală a drogurilor. Dacă ar fi ajuns pe piaţa neagră, drogurile ar fi valorat aproximativ 500.000 euro.
În contextul liberalizării pieței de energie electrică începând cu data de 1 ianuarie 2021, ANRE și ANPC au demarat acțiuni de control la furnizorii de energie electrică privind:verificarea u ...
După cum v-am informat recent, la sfărșitul săptămânii trecute, la o gospodărie din satul Horia(comuna Vlaimiresscu) s-a depistat un focar de pestă porcină africană! Lucrătorii Direcției Sanitar-Vet ...
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a avut o întâlnire cu omologul său din judeţul Timiş, Alin Nica, subiectul fiind unul foarte sensibil pentru infrastructura rutieră a celor do ...
România a intrat în carantină parțială de luni, în urma escaladării cazurilor de infectări cu noul coronavirus la nivel național. Astfel au intrat în vigoare câteva măsuri, prin ...
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a trimis astăzi în control la Cuied întreaga echipă de conducere a Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Consiliului Județean, pentr ...
Consiliul Județean a cerut joi, sprijinul Poliției Rutiere, pentru executarea unor controale de supra-tonaj în zona Moneasa.
„Am avut informații că, deși am tot sesizat traficul de lemne de zonă, ...
În data de 15.07.2020, consilieri din cadrul Direcâiei de Agricultură Arad (D.A.J.) cu atribuții de control și inspecții însoțiți de lucrători din cadrul I.P.J. Arad – Serv ...
8 kilograme de cocaină și 4,5 kilograme de heroină
Captură impresionantă de droguri a polițiştilor de frontieră, în Vama Borş.
Un român care încerca să intre în ţară a f ...
Un medic rezident de chirurgie de la Spitalul Județean din Timișoara, care făcea triajul epidemiologic al celor care doreau să intre în țară în noaptea de marți spre miercuri, a fost atacat cu un ...
Autorităţile folosesc capacitatea maximă a Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II pentru a putea prelua convoiul de mii de români care au ajuns în ţară, în noaptea de marţi spre m ...
Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 2.503 morţi în Italia, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 31.506, au anunţat marţi seară autorităţile italiene.
Numărul m ...
Şapte corturi care sunt folosite pentru operaţiunea de verificare a persoanelor care se întorc în ţară din zonele de risc de coronavirus au fost amplasate de pompierii arădeni noaptea trecută, &ici ...
Investigațiile procurorilor DNA în cazul șpăgilor de la DRDP Timișoara au pornit de la denunțul unor angajați sătui de „mulsul de bani” șefilor PSD Arad care-i au în prin plan pe Cris ...
În zilele de miercuri 13 noiembrie și joi 14 noiembrie 2019, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, a participat la o acțiune organizată la nivel european sub egida RAILPOL, care a ...
Un fost ofiţer DGA din Arad, de trei săptămâni transferat la cerere pe un post în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), a fost pus sub control judiciar de către procurorii Parchetului d ...
În cursul zilei de miercuri 25 septembrie a.c., polițiștii Serviciului și Biroului Rutier Arad au desfășurat o acțiune pe raza municipiului, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutier ...
Polițiștii arădeni au început joi dimineața controlul în trafic al microbuzelor școlare, care transportă elevii la școlile din oraș. „Au fost verificate documentele necesare efectuării tra ...
Bărbatul omorât în plină stradă în Costa Rica este orădean! El se numește Ionuţ-George Oţelac și avea 38 de ani. Bărbatul locuia de mai mulţi ani în Costa Rica, unde avea o condamna ...
La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii arădeni vor fi pe șoselele județului cu toate aparatele radar din dotare, pentru a depista acei conducători auto care nu respectă regimul legal de vit ...
Agenții economici arădeni care nu și-au vizat autorizațiile de funcționare și de desfășurare a activității de alimentație publică, precum și avizele privind orarele de funcționare și de terasă se pot ...
Fostul primar al Constanței a aterizat luni seara, pe Aeroportul Otopeni, cu o întârziere din cauza condițiilor meteo. Zeci de curioși au fost prezenți pe aeroport. Cine l-a așteptat pe Radu Mazăre ...
Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial au sancționat contravențional și au dispus suspendarea activității unui agent economic care desfășura activitatea de service auto pe ra ...
Direcția Generală Poliția Locală Arad îi anunță pe arădenii care dețin exemplare canine încadrate în categoriile câinilor periculoși sau agresivi asupra demarării verificărilor la ...
Miercuri, 3 aprilie 2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări au desfăşurat o acţiune de control în staţia de taximetre din vecinătatea Teatrului Clasi ...
În baza planului de acțiune „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, cu aplicabilitat ...
Atacul la adresa independenţei justiţiei, încercarea de a controla procurorii şi de a intimida judecătorii sunt obsesiile guvernării PSD.
„Oricâte nopţi ar sta parlamentarii PSD să voteze m ...
La fel ca in cazul hainelor si incaltamintei, lenjeria intima pe care o purtam depinde de sezonul in care ne aflam, dar si de cele mai noi trenduri in domeniu. Chiar daca initial ti se poate parea inutil, este foart ...
Imaginile cu un reprezentant CFR Călători care snopeşte în bătaie un călător fără bilet, ajutat de alţi doi călători, au ajuns şi la mai-marii CFR care au luat decizia imediată de a îl suspe ...
Compania de Transport Public Arad a semnat un protocol de colaborare cu Poliţia Locală Arad, conform căruia, controlorii CTP Arad, vor fi însoţiţi de agenţi ai Serviciului de Pază şi Ordine Publică di ...
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
...
Astăzi, 02.03.2021, în jurul orei 12.00 șeful centrului de vaccinare din Ineu a informat CJCCI Arad că ieri seara nu a mai găsit 3 flacoane.(18 doze).
Există suspiciunea că din greș ...
Un anunț de pe Facebook, prin intermediul căruia este pus la vânzare un loc de veci la cimitirul Eternitatea, a stârnit zeci de comentarii ironice, unele chiar răutăcioase.Treaba ...
Autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore, 61 de noi cazuri de persoane infectate cu SARS – CoV &ndash ...
Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare, iar Ioana Băsescu (fiica fostului președinte) la cinci ani de închisoare, în dosarul finanțării campaniei electorale ...
Luni seara, poliţiştii arădeni au oprit ăn trafic în sensul giratori de la “Boul Roşu” din municipiu, un şofer care conducea un bolid cu numere de Dolj. Omul era atâ ...
Spaima şoferilor arădeni, maşina de ridicări cunoscută de arădeni ca şi “Tanti RODI”, s-a digitalizat pentru Bizoni, acum poţi plăti şi cu cardul care a devenit virală pe r ...
De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate doze de vaccin unui număr de 14.375 persoane.
În ultimele 24 ore au fost vaccinate 188 persoane.
Dintre ac ...
Noul sediu al Direcției Județene de Evidență a Populației este finalizat. Clădirea este situată înzona UTA, în apropierea bisericii ortodoxe noi. Aici, arădenii care îș ...
De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate doze de vaccin unui număr de 12.454 persoane.
În ultimele 24 ore au fost vaccinate 580 persoane.
Dintre acestea&nb ...
Începând de luni, 1 martie a.c., 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane se vor putea vaccina &ic ...
Astăzi, 01 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 214.110 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroportur ...
Guvernul a tăiat aproximativ 89% din bugetul bisericilor față de anul trecut. Astfel fondurile destinate pentru construcția și restructurarea lăcașurilor de cult vor fi anul acesta de doar ...
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), a anunțat odată cu redeschiderea școlilor o creștere constantă a numărului de cazuri de infectări în rândul populației cu n ...
Florin Cîţu a transmis miercuri, 10 februarie, că starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită. Conform informațiilor transmise de premier, formula de calcul a ratei ...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.