În luna octombrie 2017, personalul inspecţiei de prevenire au efectuat 79 controale la operatori economici şi instituţii publice.
Pe timpul controalelor au fost constatate 172 deficienţe, au fost aplicate 164 avertismente şi 5 sancţiuni în cuantum total de 3000 lei.
Personalul compartimentului avizare autorizare a înregistrat 76 solicitări pentru emiterea de avize/autorizaţii de securitate la incendiu sau de protecţie civilă.
Au fost emise 26 avize de securitate la incendiu şi 5 solicitări au fost respinse de asemenea au fost eliberate 9 autorizaţii de securitate la incendiu iar 3 solicitări au fost respinse.
S-au emis 205 puncte de vedere privind necesitatea autorizaţiei de securitate la incendiu şi 3 puncte de vedere pe segmentul de prevenire a incendiilor.
Ofiţerii şi subofiţerii inspecţiei de prevenire au participat în 33 de comisii dintre care 17 de analiză tehnică, 12 de urbanism şi 4 de recepţie a unor lucrări.
Pe timpul controalelor au fost executate 48 exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie la locul de muncă la incendii.