Asociația Cultural- Educațională Metropolis a organizat în perioada 21-22 octombrie Festivalul NEW TALENT COMPETITION, ediția a II-a, în Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest și în Sala de spectacole a Colegiului Național de Artă "Ion Vidu”.
Ideea organizării New Talent Competiţion , un eveniment tip concurs aflat anul acesta la cea de-a doua ediție, a apărut într-un context în care tinerii simt nevoia să-și dezvolte capacitățile artistice, să se manifeste în fața publicului, să intre în competiție cu alți tineri din aceeași categorie de vârstă și cu aceeași experiență artistică. New Talent Competiţion se înscrie în Axa prioritară nr.2. Dezvoltare personală și profesională din Strategia de tineret a Municipiului Timișoara 2014 - 2020, direcția strategică nr.6 - Cultură, obiectivul 6.1: Susținerea creației și expresiei artistice a tinerilor, spun organizatorii evenimentului.
New Talent Competiţion este destinat atât amatorilor, celor care studiază muzica doar de plăcere, dar şi profesioniștilor, celor care se află în diverse etape ale carierei lor muzicale, cu vârste cuprinse între 6 şi 30 de ani. Secțiunile din concurs sunt: muzică cultă (interpretare vocală și instrumentală), muzică de divertisment (interpretare vocală și instrumentală), muzică tradițională (interpretare vocală și instrumentală), dans, teatru, compoziție.
Doi arădeni au venit cu premii de la Festivalul New Talent Competiţion Timişoara, este vorba de Adrian Petcu, care a câştigat Trofeul Juriului la secțiunea Muzică divertisment - canto, 11-12 ani şi Patricia Petri, care a câştigat locul 2 la secţiunea folclor.
Adrian a mai câștigat premiul I la secțiunea Muzică tradițională - canto, 11 ani, și New Talent Competiţion , un premiu în valoare de 600 de lei.