Începând de luni, vremea începe se înrăutăţească în cea mai mare parte a ţării. În perioada ce urmează, locuitorii întregii ţări se vor confrunta cu schimbări drastice de vremea.
Meteorlogii au emis duminică un cod portocaliu de ploi abundente, care va intra în vigoare luni, 23 octombrie, de la ora 12:00, și este valabilă până marți, 24 octombrie, ora 18:00. Vor fi afectate zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița. În intervalul menționat, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50...60 l/mp și izolat 80 l/mp.
Tot de luni, începând cu ora 10, intră în vigoare o nouă avertizare de cod galben valabilă până marți la ora 23. Aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Astăzi, vremea va fi în general închisã, iar temperaturile vor continua sã scadã în cea mai mare parte a țãrii. Aria ploilor se va extinde dinspre vest și va cuprinde majoritatea zonelor, iar la munte, la altitudini mari, vor fi precipitații mixte.
La Arad se anunţă două zile cu precipitaţii, temperaturile fiind în scădere, acestea situându-se între 4 grade noaptea iar în timpul zilei, maximele pot ajunge până la 14 grade.