Polițiștii din Arad și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, cercetează 3 bărbați care ar fi cultivat cannabis în scop de comercializare. Cei în cauză au fost reținuți, 2 dintre aceștia fiind arestați preventiv, iar al treilea, arestat la domiciliu.
În seara zilei de 30 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Arad și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au depistat în flagrant delict, într-o zonă împădurită din extravilanul localității Iratoșu, 2 bărbați, care ar fi recoltat plante de cannabis.
Polițiștii i-au imobilizat și identificat pe cei doi bărbați, de 31 și 33 de ani, fiind conduși la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Arad, pentru audieri.
De asemenea, au fost efectuate percheziții la domiciliile celor două persoane depistate în flagrant, fiind identificată și a treia persoană bănuită de comiterea faptei, un bărbat, de 30 de ani.
La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Cei 3 au fost reținuți pentru 24 de ore, iar, în urma probatoriului administrat, Tribunalul Arad a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbații depistați în flagrant, iar față de al treilea, măsura arestului la domiciliu.
Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiunii de trafic de droguri de risc, respectiv cultivarea de cannabis în scopul comercializării.
Totodată, având în vedere că în acest caz au fost implicați 2 polițiști, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus declanșarea cercetării prealabile față de aceștia.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad sesizaseră instituțiile competente, încă de la începutul lunii septembrie, cu privire la implicarea colegilor în activitatea infracțională.
Poliția Română va sprijini întotdeauna activitatea instituțiilor abilitate pentru tragerea la răspundere a tuturor persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni, indiferent de calitatea acestora.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale a fost identificat un bărbat de 22 de ani, din Șiria care la data de 30 septembrie 2023, ar fi sustras mai multe părți ...
O parte dintre jucătorii echipei Old Boys UTA au participat sâmbătă, 17 mai, la turneul Stelele Banatului, de la Caransebeș. Au participat 10 echipe, împărțite în două grupe de câte 5, ...
Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în data de 24 mai 2025, cu ocazia evenimentului Cupa Aradului la Ciclism, se opreşte circulaţ ...
”Dorim sa va reamintim cu privire la obligațiile ce vă revin începând cu data de 07.11.2023, așa cum se stipulează în Ordonanța nr. 7/18.01.2023, privind calitatea apei destinate consumu ...
Primarul Bucureștiului, candidatul independent Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, devenin astfel noul președinte al României. Dan a obținut 53,60% din voturile exprimate, pe când ...
Incendiu izbucnit la deșeurile menajere de la groapa comunală a municipiului Arad
Un incendiu a izbucnit duminică seara la groapa de gunoi a municipiului Arad.
La incendiu intervin pompierii mil ...
După cum lumea fotbalistică arădeană știe deja, antrenorul Bătrânei Doamne, Mircea Rednic, și-a anunțat demisia din funcția de antrenor al echipei UTA, în conferința de presă ce a avut loc la ...
Poliția Română a psotat pe site-ul de specialitate că avocatul arădean Sorin Ștefan Mircea, în vârstă de 70 de ani a plecat din data de 13 mai de acasă și nu s-a mai întors, fiind dat ...
Sâmbătă, 17 mai 2025, cu incepere de la ora 18.00, la galeria After 5 Art Escape din Arad, a avut loc vernisajul expoziției „Mimosa” a grupului Fak.Artă. Evenimentul s-a bucurat de o prezență ...
Secțiile de vot s-au deschis la ora 7.00 dimineața. În primele 5 ore de la deschidere, la nivelul întregii țăti au votat 9.244.381români reprezentînd 52,18 % din alegătorii înscri ...
Stațiunea Moneasa a fost gazda ședinței membrilor Adunării Generale a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT), eveniment inclus într-un cadru mai larg, respectiv Zilele Stațiunii. Locația a fost st ...
Secțiile de vot s-au deschis la ora 7.00 dimineața. Cu 6 ore înainte de închiderea urnelor, la nivelul întregii țăti au votat 7.646.439 români reprezentînd 42,51 % din alegătorii & ...
Secțiile de vot s-au deschis la ora 7.00 dimineața. În primele 5 ore de la deschidere, la nivelul întregii țăti au votat 3.064.877români reprezentînd 24,89 % din alegătorii înscri ...
Trist, dar nu prea e nimic de consemnat după ultima partidă din această ediție de campionat a Bătrânei Doamne care s-a făcut de râs în fața copiilor de la Gloria Buzău. După un meci tern, ...
Sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, s-a produs o tamponare între 2 mașini pe B-dul Revoluției, colț cu strada Crisan,
Au fost alocate 3 echipaje de la Servicul de Ambulanță a Județ ...
Forfotă mare, flux continuu de muncitori și utilaje pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1.
Stadiul lucrării a trecut de 60%, iar la poduri și pasaje ...
După cum se știe sâmbătă, de la ora 14:00 la arena ”Francisc Neuman” se va disputa meciul dintre UTA și Gloria Buzău, ultima partidă ,din această stagiune a Superligii de fotbal.
T ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP) anunță că în această perioadă se execută lucrări pe circa 30 de km din DN 69 Timișoara – Arad.
Ce se face mai exact?
...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 14-23 mai 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. Se va apli ...
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol regional de turism cultural și recreativ.
Primul pro ...
Cercul Formație Muzică Ușoară de la Palatul Copiilor Arad va susține vineri, 23 mai 2025, concertul „Rock la băncuțe“ în Parcul „Mihai Eminecu“.
Începând cu ora 18.0 ...
„Fenomenul Migraționist – Provocări și perspective în contextul aderării României la Schengen” este titlul conferinței naționale ce va avea loc joi, 22 mai 2025, în Sala Fer ...
Marți, 13 mai 2025, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a conferit titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Dan Cristian Vodnar, personalitate marcantă a mediului academic și științific rom&aci ...
Un accident rutier grav a avut loc joi după amiaza, 15 mai, în jurul orei 15:50, pe A1 sensul de circulatie: Nadlac – Arad, în care au fost implicate un microbuz de transport persoane și un ...
Lucrările de reabilitare termică a Blocului Z30 de pe strada Călărașilor s-au încheiat și nu oricum, ci într-un termen de 6 ori mai scurt decât cel prevăzut în contract. Cu toate că n ...
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 35 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat &ici ...
Joi, 15 mai, a fost semnat la sediul CNAIR, contractul cu Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL (ROMÂNIA) - AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL (UCRAINA) pentru execuția primului lot (33,7 km) al Drumului Expres Arad - Orad ...
28 de pompe noi pentru stațiile de pompare ape uzate au fost achiziționate de Compania de Apă Arad. Echipamentele, de ultimă generație, de proveniență suedeză, înlocuiesc vechile pompe, depășite tehn ...
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect esențial pentru dezvoltarea infrastructurii și turismului în zon ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.
La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.