Angela Merkel se îndreaptă triumfătoare către un nou mandat de cancelar. Ultimele sondaje de opinie arată că partidul Uniunea Creştin- Democrată a câştigat detaşat alegerile din Germania.
Singurul semn de întrebare este ce partide vor forma coaliţia de guvernământ în condiţiile în care pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, în parlament va intra o grupare de extremă dreapta.
Din primul ExitPoll, reiese faptul că Uniunea Creştin-Democrată, formaţiunea cancelarului Angela Merkel, se clasează pe primul loc, cu 32,5% în urma scrutinului parlamentar din Germania. Partidul Social-Democrat condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, ocupă locul secund în preferinţele germanilor cu 20,0% din voturi. Alternativă pentru Germania, cu 13,5%, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
Potrivit analiştilor politici, structura coaliţiei de guvernământ din Germania va influenţa negocierile pentru reformarea Uniunii Europene, iar atunci când partea de sud a Europei va veni cu propriile propuneri de schimbare, o coaliţie de centru-dreapta va fi mult mai sceptică decât una de centru-stânga.