Polițiștii Biroului Rutier au reținut un tânăr pentru conducere fără permis a unui autoturism neînmatriculat și sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 4 septembrie, polițiștii au depistat în trafic, pe aleea Splaiul Mureșului din municipiu, un tânăr de 27 de ani, din Fiscut, în timp ce conducea fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule un autoturism neîmatriculat.
Mirosul puternic emanat de alcool în aerul expirat i-a determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest. Aşa cum se aşteptau poliţiştii, aparatul nu a făcut altceva decât să confirme un lucru evident, rezultatul fiind 0,68 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Întrucât faptele șoferului întruneau cumulativ elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere fără permis, conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și sub influența alcoolului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Pentru a putea contempla în linişte la faptele sale, tânărul a fost introdus în arestul I.P.J. Arad. Pe numele teribilistului, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru toate cele trei infracţiuni.