A zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Şah la Arad

Joi, 03 August, 2017 21:03 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Joi, 03 August, 2017 21:03 Tiparire

Astăzi în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei municipiului a avut loc o conferință de presă în debutul celui mai important eveniment șahist al anului din Arad. Ajuns la a zecea ediție Festivalul Internațional de Șah, Arad 2017 este un eveniment sprijinit de administrația municipiului încă de la prima sa ediție. „Susținem fenomenul șahist nu doar în cazul acestui festival ci și introducerea șahului, ca disciplina de studiu, în scoli datorită rolului pozitiv al acestuia în dezvoltarea personalității tinerilor” a menționat primarul municipiului dl. Gherghe Falcă.  Din partea organizatorilor la conferința pe presă au fost d-nii: Sorin Iacoban – președintele Federației Române de Șah, Ion Șerban Dobronuțeanu – prim-vicepreședinte al Federației Europene de Șah,Vladimir Danilov – secretarul general al Federației Române de Șah și Alin Câmpeanu – președintele Șah Club Vados Arad, principalul organizator al competiției.

Președintele FRȘ a precizat că, datorită suportului constant al administrației locale pentru dezvoltarea fenomenului șahist Aradul a fost desemnat pentru anul centenarului Unirii ca, alături de Iași, București și Alba Iulia, să fie gazdă a unor competiții internaționale la care să fi invitată și diaspora, competiții organizate în comun de Federație si Ministerul sportului. Un număr de 40 de partide de șah vor fi transmise live din Arad prin intermediul tablelor de șah electronice puse la dispoziție de FRȘ ca suport logistic pentru competiția din Arad a precizat dl. Danilov, secretarul general al federației.

Alin Câmpeanu  președintele Șah Club Vados Arad, organizatorul principal al manifestării șahiste menționează că la Festivalul International de Șah Arad s-au înscris deja peste 350 jucatori din 18 țări, printre care 16 mari maeștri si 23 maeștri internaționali,  și în consecință evenimentul de la Arad este cel mai puternic turneu de șah in Romania în 2017.

Festivalul cuprinde un open principal – Arad Open, un turneu pentru amatori (ambele cu omologare internațional) și două turnee de copii, sub 8 ani și sub 10 ani.

În preambulul festivalului, sâmbătă 5 august de la ora 9,30 pe platoul din fața Primăriei va avea loc un simultan extraordinar cu marele maestru Andrei Istrătescu, campionul național din 2017 și deținătorul titlului la festivalul arădean.

La turneul principal (6-13 august) vom avea peste 250 de jucători, favoriți fiind marii maeștrii Kiril Georgiev din Bulgaria (elo 2631), marele maestru Alexander Zubov din Ucraina (elo 2614), campion la turneul arădean în 2015 și marele maestru Andrei Istratescu (elo 2604).

Turneul fiind de un nivel ridicat pentru Romania, primul jucător arădean în lista favoriților este Marius Cherecheș (favorit 56) și Ladislau Kelly (favorit 73), deși clubul Vados are legitimați jucători mai bine cotați ,din care se remarcă un grup compact de 5 jucatori favoriți 27-31 cu David Alexandru, IM Dan Bogdan, IM Adrian Petrișor, IM Tamas Balla, IM Daniel Baratosi.

Turneul de Amatori este deschis jucătorilor cu rating maxim de 1600, se va desfășura în perioada 8-12 august și are înscriși peste 80 de jucători care se vor lupta pentru un fond de premiere generos.

Turneele de copii sunt pentru micii șahiști de sub 8 si sub 10 ani care vor putea dobândi experiență si vor putea sa fie implicați într-un eveniment de asemenea amploare. Ele vor avea loc între 7 si 12 august.

De asemenea, marți 8 august va avea loc și FCC Environment Blitz Open, un puternic turneu de șah blitz cu omologare internațională.

Vor mai fi multe evenimente pentru participanți, de la lecții deschise și seminarii cu maeștri internaționali și mari maeștri, la turnee de șah combinat și clotz, la Cupa Presei pentru ziariști si chiar la o competiție de tenis de masa pentru participanți.

Stiri asemanatoare

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.