Vicepreședintele PNL Arad Geanina Pistru este de părere că partidele politice care s-au prezentat cu produse gratuite la Parada Clătitelor de la Moneasa nu au făcut altceva decât să diminueze importanța evenimentului și să își bată joc de comercianți:
„Consider că un festival cu tradiție în județul Arad, cum este cel al clătitelor, care an de an atrage nenumărați participanți trebuie să fie bazat pe calitatea produselor și pe eficiența organizării, în niciun caz pe competiția politică a partidelor. Oamenii nu merg la Moneasa să primească clătite electorale de la PSD sau PMP, ci merg pentru oferta gastronomică diversificată oferită de comercianții cu experiență.
Este inacceptabil ca partidele politice să facă orice tip de concurență agenților economici, iar până când acestea nu vor înțelege că există o limită până la care pot merge pentru a-și atrage simpatie politică și voturi, oamenii, fie că sunt simpli participanți, fie că sunt privați vor avea de suferit.
Salut inițiativa celor care au decis să le interzică partidelor și politicienilor să facă o concurență neloială celor din mediul privat care s-au prezentat la Parada Clătitelor. Îi felicit pe oamenii politici care au respectat și au înțeles când este momentul să profite politic și când să facă un pas în lateral.
Sper ca anul viitor politicienii să participe la această Paradă a Clătitelor în calitate de invitați și nu ca să ofere gratuit produse electorale oamenilor” a declarat Geanina Pistru, vicepreședinte PNL Arad.