Mare festival mare, în acest weekend, în staţiunea Moneasa, unde zeci de tigăi au fost încinse pentru clătite care de care mai gustoase. Cea de-a 17 a ediţie a festivalului „Parada clătitelor” are loc în perioada 29-30 iulie în staţiunea Moneasa din judeţul Arad.
Ca în fiecare an, şi în 2017, Parada Clătitelor se desfăşoară sub un slogan generic: "gaseste-ţi clătita potrivită la Moneasa", iar la sărbătoare sunt invitaţi toţi locuitorii din vestul ţării.
Mii de turisti din vestul tarii si chiar din Ungaria, au răspuns invitaţiei şi în acest an, aceştia vin în statiunea Moneasa pentru a gusta clătitele, care sunt sărbtoritele momentului, iar cei care prepară clătitele au încercat să dea ce au mai bun.
Cei care ajung la parada clătitelor au de unde alege, sunt peste 50 de feluri de clătite, de tot felul de mărimi şi cu tot soiul de umpluturi, care de care mai apetisante şi unele mai exotice... cum ar fi cu gem de trandafiri, dulceaţă de nuci, gem de gogonele sau din coajă de pepene roşu.
Organizatorii promit că în cele 2 zile vor pregăti minim 20.000 de clătite.
Parada Clătitelor , un eveniment organizat de organizat de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Moneasa şi Hotel Parc, atrage mulţi turişti şi comercianţi din vestul ţării şi chiar şi din străinătate.
Şi dacă după clătite cu umpluturi care de care mai gustoase... de la ciocolată, diferite gemuri, până la clătite cu brânză dulce ori sărată, ciuperci, caşcaval sau diferie budinci, aveţi chef şi de muzică, s-a rezolvat şi această doleanţă, organizatorii au pregătit mai multe concerte.
Dacă nu ai ajuns sâmbătă la Moneasa pentru aţi alege clătita potrivită, festivalul „Parada Clătitelor” îţi oferă încă o posibilitate astăzi, diuminică, acesta desfăşurându-se pe parcusul a două zile.