Deputatul PSD, Florin Tripa, sprijină industria produselor tradiţionale locale...să nu se prăbuşească! Pentru că nu a mai ieşit de multă vreme în presa locală cu nimic semnificativ, deputatul PSD Florin Tripa s-a hotărât să îşi anunţe cu surle şi trâmbiţe, sprijinul faţă de producătorii locali, printr-un mare efort, ridicînd mâna în cinstea lor în plenul parlamentului.
Acesta a votat o lege care instituie ziua de 10 octombrie, ca Ziua produselor agroalimentare româneşti.
Potrivit unui comunicat de presă, domnul Tripa, a făcut un tur al pieţelor din judeţ în urma căruia, stând de vorbă cu mai mulţi producători locali, a aflat cu stupoare că, deşi judeţul prezintă o gamă largă de produse locale numai bune promovat, aceştia se confruntă cu diferite probleme, începând cu restantele la subvenţiile neacordate de către guvernul pe care-l susţine şi până la concurenţa neloială generată de speculanţi.
Conform legii ce instituie 10 octombrie ca Ziua produselor agroalimentare româneşti, Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri prin bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute de cadrul legislativ, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa.
Astfel, micii producători de produse alimentare tradiţionale, chinuiţi şi aşa de piedicile legislative ţi ocoliţi parcă de orice strategie agricolă sustenabilă, vor avea ocazia ca pe data de 10 octombrie, de acum, Ziua produselor alimentare româneşti, să îşi vândă marfa-producţie proprie, în cadrul unei paranghelii din bani publici dedicate lor, printre nelipsitele şi deja tradiţionalele standuri pline cu kischuri chinezeşti, bere şi mici, muzică şi politicieni dornici de băi de mulţime.
Cât despre infrastructură agricolă, subvenţii acordate la timp, crearea unor punţi de legatură între marile lanţuri de magazine şi producătorii de produse bio exclusiviste de producţie locală, nu fi vorba.