USR Arad a prezentat al doilea Raport trimestrial de activitate

Joi, 29 Iunie, 2017 15:09 Redactia LOCALE / POLITIC Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE / POLITIC Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Joi, 29 Iunie, 2017 15:09 Tiparire

   Organizaţia judeţeană a USR Arad a inclus în cadrul unui raport trimestrial activităţile întreprinse în perioada aprilie – iunie a anului curent. Documentul este structurat pe activitatea parlamentară, activitatea la nivel local şi diverse.

   Activitatea parlamentarilor arădeni a continuat pe marginea domenilor sănătate şi protecţie a mediului. Proiectele de lege vizând circulaţia bicicliştilor şi reglementarea unei alimentaţii mai sănătoase în România iniţiate de parlamentarii arădeni au primit răspunsuri de la Consiliul Legislativ şi şi-au urmat parcursul în Parlament. Au fost depuse amendamente la Legea salarizării unitare şi s-a luat o poziţie oficială în mai multe subiecte legislative, cum ar fi Referendumul de modificare a Constituţiei sau Moţiunea de cenzură PSD vs. Grindeanu. Raportul mai enumeră interpelările, luările de cuvânt, precum şi declaraţiile politice susţinute de la tribuna Parlamentului.

   Implicarea la nivel local în acest trimestru s-a concentrat pe deschiderea de filiale în judeţ şi prezenţa în presa locală pe subiecte de importanţă pentru Arad cum ar fi salubrizarea, zonele de agrement, parcurile, activitatea şcolară şi sportul. Numeroase propuneri ale USR Arad au fost preluate în „Regulamentului de desfăşurare a activităţilor comerciale şi al pieţelor în Municipiul Arad”, precum şi în „Regulamentul de organizare şi funcţionare a zonelor de agrement”. USR a oferit un model de petiţie cetăţenilor care au dorit să semnaleze eşecul administraţiei legat de salubritatea stradală. A înaintat CLM  propunerea de subvenţionare integrala a transportului urban pentru elevi. De asemenea, a solicitat şi a obţinut publicarea pe site-ul primariei a proiectelor de hotărâri ale Consiliului Local Arad.

   Pe lângă activităţile mai sus menţionate, organizaţia locală a USR Arad a întreprins o serie de acţiuni legate de participarea la congresul naţional al partidului şi derularea campaniei electorale parţiale din judeţ.

   Vlad Botoş, preşedinte USR Arad: „Acest Raport de activitate este un instrument de transparentizare a propriei activităţi, cu scopul de a oferi alegătorilor informaţii despre ceea ce am făcut. Pentru noi principiile nu sunt doar chestiuni teoretice, noi le şi aplicăm în activitatea zilnică. Pe plan local am avut o abordare critică şi în acelaşi timp constructivă, oferind soluţii concrete la problemele municipiului. Celelalte partide se concentrează pe lupta dintre ele sau mai rău, dintre diverşii lor reprezentanţi, irosind resursele de care beneficiază. Vedem în CLM tot mai mult circ, majoritatea consilierilor ignorând total nevoile cetăţenilor. USR Arad îşi propune să creioneze o ofertă locală alternativă, orientată pe nevoile cetăţenilor şi care să valorifice eficient resursele oraşului.

   Documentul este disponibil online la adresa http://goo.gl/4qDy5m. Raportul aferent primului trimestru poate fi consultat la adresa http://goo.gl/PbhzFt.

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.