Deputatul arădean Glad Varga acuză faptul că, din cauza setei de putere, PSD a sacrificat România.
„Nu ne interesează nici un război în interiorul vreunui partid, atât timp cât nu afectează bunul mers al societăţii. Dar, în urma acestui război rămâne o mare «victimă colaterală», iar aceasta este poporul român. Instituţiile statului sunt blocate, toată activitatea este paralizată: actele stau nesemnate, investiţiile sunt în aer, fiecare se uită ba la partid, ba la guvern. Epurările reciproce duc la intimidarea celor cu drept de semnătură, iar rezultatul imediat este că România pierde practic un an. Programele guvernamentale sunt blocate, cele europene la fel, nimeni nu îşi asumă riscuri, nimeni nu poate enunţa certitudini. Acesta este rezultatul crizei politice, rezultatul care îi afectează pe români”, a afirmat Glad Varga.
„Din respect pentru cei care ne-au votat, ne-am prezentat astăzi în Parlament. Din respect pentru interesele românilor, n-am participat la vot, la această moţiune de cenzură, pentru că scopul ei nu era de a înlocui un guvern, ci de a regla nişte conturi, de a plăti nişte poliţe. Am fost prezent în Parlament, împreună cu colegii mei, dar n-am votat pentru a nu fi complici la acest atac frontal la adresa cetăţenilor. Nu contabilizez cine a câştigat, dar ştiu singur cine a pierdut: România”, a completat Glad Varga, deputat PNL în Parlamentul României.