Şapte sportivi pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan au reuşit calificarea în finala naţională, deşi şase dintre ei sunt cadeţi şi doar unul în categorie! Iată şi rezultatele obţinute de halterofilii CSM-ului: 48 kg - Gărgar Daniela, loc 4; 53 kg - Vizitiu Adelina, loc 10; 90 kg - Condurache Luciana, loc 3; 56 kg - Krupla Cosmin, loc 6; 62 kg - Oros Sorin, loc 5; 62 kg - Danciu Emanuel, loc 2; 69 kg - Antal Adrian, loc 5.
“Doar Antal este la categoria tineret, restul fiind cadeţi, de aceea putem spune că rezultatele sunt bune. Suntem mulţumiţi de prestaţia sportivilor, mai ales că majoritatea sunt în pregătire pentru Europenele din acest an", a spus Adrian Jigău. Următoarea competiţie e Campionatul Naţional pentru juniori de la Botoşani, de luna viitoare.
Sursa: CSM Arad