La o jumătate de oră de la startul meciului primei echipei a UTA-ei la Clinceni(unde UTA A INVINS LA SCOR 6-0), în arena din Sanicolau au intrat și juniorii mari, în prima manșă a semifinalei Elite UNDER 19, cu Dinamo Bucuresti.
UTA a făcut o primă repriză excelentă dar sterila pe tabela de scor. În primele 10, G. Pop și Toma au ajuns în poziție clară de gol, au șutat puternic, dar exact pe direcția portarului. Apoi Toma scapa singur în 10 metri, dar și el l-a nimerit pe Eșanu. La mijlocul reprizei Costin a reluat în bara exterioară cu capul de la colțul lung. Tot după o lovitură de colț a reluat peste poartă și Mager, pentru ca faza primei reprize să aparțină lui Dorin Toma care a intrat în centrul careului, a sutat pe jos, dar Eșanu a respins. Repriza s-a încheiat cu capul lui G. Pop puțin peste transversală, în timp ce dinamovistii au avut o singură fază periculoasă, la voleul lui L. Gheorghe din 12 metri. Fiindcă nu le-au ieșit deloc jocul, dinamovștii au fost extrem de agresivi în joc dar nesanctionati.
Repriza a doua s-a reluat cu UTA imprecisă la finalizare. Mager a scăpat la un moment liber în careu dar a fost blocat. In min.60 Lazăr a centrat bine în 6 metri, dar Mandache nu a reușit să lovească corect balonul. I. Gheorghe(Dinamo) a șutat dintr-un unghi care nu i-a creat probleme lui Mara. De partea cealaltă, Eșanu a respins de sub transversală șutul lui Tănase.
Dar in minutul 81, cei care au marcat au fost dinamoviștii. Florin Vasile a tras de la 20 de metri iar mingea s-a dus în dreapta portarului Mara. Imediat, Neicuțescu putea mări avantajul oaspeților, dar a tras peste transversal.
UTA UNDER 19 a reușit egalarea, la ultima fază a meciului. Tănase a incercat un sut din poziție excelentă, Țurcanu a urmărit și a înscris cu capul în poarta goală. 1-1 e rezultatul final al primei manse. Returul se va disputa sâmbăta viitoare la București.
Formații:
UTA: Mara – D. Lazăr, R. Iuga, Copaci, Dinculescu – Tănase, Pop – Mager (53 Țurcanu), Toma, Mandache (83 Lezeu) – Costin
Dinamo: Eşanu – Anghel, Ciobotariu, Grigore, Negotei – Vl. Vlad (88 M. Vlad), Liviu Gheorghe – Fl. Vasile (83 M. Vlad), I. Gheorghe, Codreanu – Neicuţescu.
Arbitri: Szabolcs Kovacs – Tamas Kopriva, Zsolt Kopriva (toți din Satu Mare)
A consemnat & foto : Viorel Musca