În luna aprilie a.c, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” a judeţului Arad au desfăşurat 742 misiuni de intervenţie.
Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au gestionat singure sau în cooperare cu pompierii militari 116 situaţii de urgenţă
Cele 7 subunităţi ale inspectoratului au intervenit astfel:
Incendii 51
Descarcerare 6
Asistenţă persoane 15
Asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată 2
Alte intervenţii 4
Evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă 8
Echipajele SMURD din cadrul subunităţilor au fost solicitate la 656 de cazuri unde au asistat medical 100 copii şi 801 adulţi.
În 11 cazuri forţele au fost întoarse din drum iar în 24 de cazuri nu a mai fost necesară intervenţia acestora.
Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit singure sau în cooperare cu cele profesioniste pentru stingerea unui număr de 9 incendii, 1 descarcerare, 1 misiune de asigurare/supraveghere a zonei de producere probabilă a situaţiei de urgenţă şi 105 urgenţe medicale de tip SMURD.
Toate cele 105 misiuni de tip SMURD au fost gestionate de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Nădlac, fiind asistaţi medical 20 copii şi 88 adulţi.
Pentru eficientizarea intervenţiilor şi optimizarea timpilor de răspuns subunităţile au executat 200 misiuni de recunoaştere în unele obiective din raioanele de intervenţie. Pe timpul misiunilor de recunoaştere se verifică sursele de alimentare cu apă, căile de acces în obiectiv, configuraţia acestuia şi alte elemente care sunt semnificative pe timpul intervenţiei.
În vederea pregătirii de specialitate a personalului operativ, în luna aprilie s-au desfăşurat 6 exerciţii cu forţe în teren la diferite obiective din judeţ.