Arădenii au luat Lumina Învierii chiar din lumina adusă de la Ierusalim. Moment emoţionant, sâmbătă seara, în faţa catedralei arhiepiscopale din Arad, de unde Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în judeţ.
Lumina Sfântă, care a fost adusă la Arad de către reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Aradului şi Consiliului Judeţean Arad, a fost aşteptată în faţa catedralei Sf.Treime de către zeci de preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Aradului, ÎPS Timotei Seviciu. Lumina Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos a ajuns la Arad direct de la Ierusalim cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad.
Arhiepiscopul Aradului, ÎPS Timotei Seviciu a preluat Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim şi a împărţit-o apoi tuturor celor prezenţi la catedrală. Preoţii au preluat lumina şi au dus-o în toate bisericiile din judeţ.
ÎPS Timotei Seviciu - Arhiepiscopul Aradului
Un reprezentant al Arhipescopiei Aradului a mers împreună cu un reprezentant al Consiului Judeţean Arad pe Aeroportul Internaţiomnal Timişoara, de unde au preluat lumina Sfântă de la Ierusalim pe care o adus-o la Arad cu maşina.
Lumia Sfântă ajunsă cu avionul pe Aeroportul Internaţional Timişoara
Printre cei care au aşteptat lumina de la Ierusalim s-au aflat mai mulţi primari, în frunte cu primarul municipiului arad, Gheorghe Falcă.
Gheorghe Falcă - primarul Municipiului Arad
Primarii au venit din cele mai îndepărtate localităţi ale judeţului.
Pentru o mai bună organizare, protopii din Sebiş şi Ineu vor lua lumina de la Arad şi o vor duce în zonele lor, iar protopopul de la Lipova va lua lumina direct de la Aeroportul din Timişoara.
Lumina Sfântă a ajuns în aproape toate bisericile ortodoxe din tot judeţul arad, iar apoi, prin slujba de la miezul nopţii a ajuns la toţii credincioşii care s-au dus la biserică. Acesta este al şaptelea an în care lumina sfântaă ajunge şi la Arad direct de la Ierusalim.
Iustin Cionca - Preşedinte C.J. Arad
Geanina Pistru - Consilier Local Municipal

În acest sfârșit de săptămână, 07-09 aprilie, în care s-au sărbătorit Floriile de către credincioșii ortodocși, iar cei catolici au aprins în casele lor lumina Învierii, ...
Marcel Vela, ministrul de Interne, a făcut precizări, miercuri seară, legate de acordul dintre MAI și Biserica Ortodoxă Română, ce vizează măsurile luate în Noaptea de Înviere.
Ast ...
Anul acesta, probabil că Slujba de Înviere va fi oficiată fără enoriași. Ce mesaj emoționant transmite Biserica, tuturor românilorBiserica Ortodoxă se pregătește pentru Paște, dar îi sfă ...
Necaz mare pentru o familie din Ineu, chiar în noaptea Învierii. Casa lor a fost cuprinsă de flăcări.Din primele informații primite de la purtătorul de cuvânt al ISU ARAD, Călin Domșa, acope ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.
La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.