Ipocrizia deputatului PSD Adrian Todor „erupe” şi în Săptămâna Mare

Luni, 10 Aprilie, 2017 12:53 Redactia POLITIC Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia POLITIC Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 10 Aprilie, 2017 12:53 Tiparire

„Adrian Todor: Aradul are cele mai mizerabile spitale, iar Falcă este preocupat de universitatea lui Soros” ..... asta ne trimite deputatul PSD în prima zi din Sătamâna Luminată, şi, deşi ne-am propus să nu „zicem nasoale” săptămâna ce precede Sărbătoarea Pascală, unii politicieni nu ne lasă.

În noul mandat al parlamentarilor PSD de Arad, 97% aproximativ din comunicările care le fac către presa locală, conţin orice altceva, numai despre activitatea lor de parlamentari nu ne vorbesc. În timp ce Todor şi Tripa încă se cred consilieri locali (unul municipal, celălalt judeţean), iar ca şi consilieri locali, activitatea lor principală, de opoziţie, era să „înfiereze” puterea locală, lucru de altfel normal până la un punct, acum, pentru că sunt la putere în PARLAMENTUL României, în virtutea inerţiei, fac la fel, rar ne este dat să auzim despre activitatea lor parlamentară.

Am folosit şi termenul de ipocrizie, şi revenim la esenţă acum, deputatul PSD Adian Todor, cu metehne încă de lider de grup PSD în Consiliul Local Municipal (până la alegerile din decembrie 2016), ne explică cât de „naşpa” este sistemul medical arădean, mai precis, cât de naşpa de fapt, cât de „cele mai naşpa” sunt spitalele din Arad (fie vorba între noi, unele chiar sunt naşpa), şi, cum mai înfierează el la Falcă din nou, aşa, să nu uite arădeanul cuprins de febra cumpărăturilor de Paste de „răul Falcă”, în timp ce EL, „The best of depuataţion ever al Aradului” nu a depus un amărât de amendament la ditamai bugetul României pe care l-a votat cu 3 maini şi 4 picioare, să aducă şi domnia sa un amărât de leu pentru sistemul ăsta medical arădean, şi pentru „cele mai naşpa” spitale din ţară. Păi cum vine asta domn deputat?  Toate astea în condiţiile în care, nu demult, ministrul sănătăţii a trecut prin Arad, şi o haltă a făcut şi la sediul PSD unde deputatul Todor a fost alături de domnul ministru în conferinţa de presă, dar....... 

Deputatul Adian Todor împreună cu ministrul sănătăţii Florian Bodog la sediul PSD Arad în 24 februarie 2017

Cum este să vorbeşti de sistemul medical arădean şi de spitalele din Arad când tu, ditamai deputatul la putere, nu aduci o leţcaie pentru o zugrăveală măcar la spitatele astea din Arad? Cât de ipocrit trebuie să fi, să ai o astfel de abordare?

Comunicat de presă PSD Arad: „Adrian Todor: Aradul are cele mai mizerabile spitale, iar Falcă este preocupat de universitatea lui Soros”

Primarul Gheorghe Falcă este extrem de preocupat de problemele controversatului George Soros, a cărui universitate din Budapesta este la un pas să-și închidă porțile. Falcă nu are timp pentru problemele arădenilor, nu are ochi pentru cele două universități din Arad, nu dă doi bani pe sistemul sanitar din Arad, nu vede gunoaiele care au umplut străzile, în schimb este nerăbdător să-i ofere lui Soros clădiri în municipiu și să aloce sume imense, pentru ca acea universitate să fie mutată la Arad.

„Constatăm cu regret că primarul Falcă e tot mai puțin preocupat de ceea ce se întâmplă în municipiul Arad, folosind funcția pe care o deține doar pentru propria carieră politică. Domnul Falcă este preocupat să-i cânte în strună controversatului George Soros, despre care știm că este cel mai mare dușman al președintelui SUA, că finanțează tot felul de ONG-uri, în toată Europa, prin care încearcă să-și impună propria agendă politică în diferite țări, dincolo de jocul democratic, încercând să calce în picioare votul cetățenilor, așa cum s-a întâmplat în câteva cazuri și în România.
 
Falcă este dispus să aloce sume imense pentru universitatea lui Soros, în timp ce condițiile din spitalele arădene sunt mizerabile. În loc să demareze construcția unui nou Spital Matern, atât de necesar, Gheorghe Falcă vrea să cheltuie banii arădenilor pentru idolul Soros, în speranța că, probabil, va beneficia și el în viitor de sprijinul ONG-urilor finanțate de acest personaj dubios. Primăria Arad nu are bani pentru secțiile de Pediatrie, Boli Infecționase, pentru Oncologie, dar își permite să arunce milioane pentru astfel de idei năstrușnice. Nu avem bani pentru a construi școli noi, iar unele unități de învățământ funcționează în clădiri închiriate, dar avem bani și spații pe care să le punem la dispoziția lui Soros.
 
Într-un oraș în care suntem sufocați de gunoaie, primarul este preocupat doar de soarta universității lui Soros. Observăm că domnul Falcă este tot mai rupt de realitatea din Arad, de problemele arădenilor și tot mai obsedat de dorința sa de a ajunge într-o zi un mare politician, de a ocupa funcții de ministru, prim-ministru sau chiar de președinte al României. Ar fi momentul ca Falcă să lase locul altora, care să se ocupe cu adevărat de administrarea Aradului. Din câte observăm, Gheorghe Falcă are multă treabă, iar noi, arădenii, îl cam reținem“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Biroul de Presă al PSD Arad

Stiri asemanatoare

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.