S-au lăudat cu scoaterea controversatei taxe “de primă inmatriculare”, care de-a lungul timpului a avut diferite denumiri, ultima dintre ele a fost “timbrul de mediu”, iar acum, guvernul vrea să introducă un alt fel de taxare a masinilor Euro1,2,3, prin introducerea ,,eco-vignete-i". Adoptarea acestei noi forme de taxare a maşinilor ar urma să fie adoptată prin ordonanţă de urgenţă până la sfârşitul lunii martie a.c.
Conform proiectului ce urmează să fie propus de Ministerul Mediului, toate autoturismele înmatriculate în România ar urma să aibă lipit pe parbriz un abţibild colorat, în funcţie de norma de poluare a motorului. O astfel de măsură există în mai multe ţări din vestul Europei, una dintre aceste ţări este Germania.
Model de abţibild cu norma de poluare care se aplică pe parbriz în Germania
Până la mijlocul anului 2019, toate maşinile care vor circula în România ar urma să aibă un astfel de sticker lipit pe parbriz. Până atunci, autorităţile locale ar trebui să creeze o hartă de delimitare a zonelor aflate în administrare, în special primăriile marilor oraşe.
Dacă va fi adoptat în forma propusă, toate service-urile unde se face Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) ar urma să fie obligate să lipească pe parbrizul maşinii căreia i se face ITP-ul un sticker (abţibild) conform normei de poluare trecută în talonul autovehiculului. Ceea ce înseamnă că ar urma să fie cel puţin şapte tipuri de abţibilduri, fiecare având o culoare distinctă, pentru motorizările Non-euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3, Euro 4, Euro 5 şi Eco/Hibrid, pentru maşinile electrice şi hibrid.
„În perioada următoare vom identifica maşinile poluante şi vom avea câte un sticker de culoare diferită în parbrizul fiecărei maşini în funcţie de gradul de poluare. Asta nu înseamnă costuri suplimentare sau taxe pe care le percepem. Dar crează premizele ca autorităţile publice locale, după ce vor face zonarea oraşelor, să poată să introducă. Dar m-aş bucura, ca ministru al Mediului, să am la fiecare intrare într-un oraş mai mare, o parcare în care orice cetăţean să poată să îşi lase maşina, să ia metroul, să ia o maşină electrică, să închirieze forme alternative mai prietenoase cu mediul. Cred că înainte de a introduce taxe trebuie să creăm o infrastructură. Cred că primăriile vor face zonarea şi când vor considera că avem foarte multe maşini, aglomeranţie mare, grad de poluare mare, vor putea să introducă pentru acele zone un sistem de taxare suplimentară care să fie la îndemâna cetăţeanului, fie prin sms, fie printr-o altă formă prietenoasă. Acum nu se introduce nicio taxă” a declarat Daniel Constantin.
Sursa: economica.net