Un dublu accident, s-a petrecut astăzi pe Strada Petru Rareş din Arad. Au fost implicate trei autoturisme : un Volkswagen, un Opel şi un Ford.
Accidentul s-a petrecut în zona Metro, înaintea semaforului din sensul giratoriu. Din primele cercetări de la faţa locului, se pare că primul accident s-a petrecut între posesorii autoturismelor Volkswagen şi Opel. Nu se cunosc însă detalii producerii impactului dintre cei doi.
În jurul orei 18:30, un al treilea autoturism, de data aceasta, un Ford Fiesta(condus de un bărbat vârstnic), ce circula pe banda 1, a intrat în autoturismul marca Volkswagen Vento, deja avariat, ricoşând apoi într-un stâlp de pe marginea drumului.
Şoferul maşinii Ford Fiesta, susţine că nu a mai putut frâna şi a alunecat, producând astfel accidentul. În momentul acidentului, şoferul maşinii Ford Fiesta era însoţit de soţia şi fiul său. Soţia şoferului, a fost transportată la Spital Județean Arad, pentru investigaţiile şi îngrijirile necesare.