Noul Guvern al României condus de Sorin Grindeanu a depus juramântul în această seară la Palatul Cotroceni.
Cei 26 de miniștrii împreună cu prim-ministru au jurat că vor respecta legile țării iar mai apoi președintele Klaus Iohannis le-a strâns mâna și le-a urat succes.
După juramântul noului Guvern, Iohannis a avut un mesaj pentru cei care au venit la putere.
”Campania electorală nu este doar un circ mediatic, cu toate că și asta este și în campania electorală s-au făcut promisiuni....
Sper ca într-o zi să-mi explicaţi cum veţi face în aşa fel încât să vă încadraţi într-un deficit bugetar de 3%, să creşteţi salariile, să scădeţi impozitul, TVA-ul şi multe alte lucruri. Eu îmi doresc să faceți aceste chestiuni...
Dle preşedinte Dragnea, aflarăm de la televizor că sunteţi singurul care cunoaşteţi programul de guvernare din scoarţă în scoarţă.
Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei!. Vă doresc mult succes pentru România” a declarat Klaus Iohannis
Aceștia sunt noii miniștrii:
PREMIER: SORIN GRINDEANU
VICEPREMIER ŞI MINISTRU AL DEZVOLTĂRII: SEVIL SHHAIDEH
VICEPREMIER ŞI MINISTRU AL MEDIULUI: DANIEL CONSTANTIN
MINISTRU DELEGAT PENTRU FONDURI EUROPENE: MIHAELA VIRGINIA TOADER
MINISTRU DE INTERNE: CARMEN DAN DANIELA
MINISTRUL MUNCII: OLGUŢA VASILESCU
MINISTRUL ECONOMIEI: ALEXANDRU PETRESCU
MINISTRUL DE EXTERNE: TEODOR MELEŞCANU
MINISTRUL DE FINANŢE: VIOREL ŞTEFAN
MINISTRUL JUSTIŢIEI: FLORIN IORDACHE
MINISTRUL DELEGAT PENTRU AFACERI EUROPENE: ANA BIRCHALL
MINISTRUL AGRICULTURII: PETRE DAEA
MINISTRUL APĂRĂRII: GABRIEL LEŞ
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: FLORIN BODOG
MINISTRUL TRANSPORTURILOR: RĂZVAN CUC
MINISTRUL CULTURII: IOAN VULPESCU
MINISTRUL EDUCAŢIEI: PAVEL NĂSTASE
MINISTRUL CERCETĂRII: ŞERBAN VALECA
MINISTRUL ENERGIEI: TOMA PETCU
MINISTRUL APELOR ŞI PĂDURILOR: ADRIANA PETCU
MINISTRUL COMUNICAŢIILOR: AUGUSTIN JIANU
MINISTRUL TINERETULUI: MARIUS DUNCA
MINISTRUL PENTRU DIALOG SOCIAL: GABRIEL PETREA
MINISTRUL PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL: GRAŢIELA GAVRILESCU
MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: FLORIN JIANU
MINISTRUL TURISMULUI: MIRCEA DOBRE
MINISTRUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI: ANDREEA PĂSTÎRNAC
Sursa: captura Digi24