Guvernul Cioloș prezintă astăzi raportul la un an de guvernare, punctând cele mai importante măsuri luate de la preluarea mandatului.
"Obiectivul principal al acestui guvern a fost asigurarea stabilității politice și economice a țării. Însă, încă de la preluarea acestui mandat excepțional, a fost evident că societatea avea așteptări mult mai mari de la acest guvern independent politic. Așteptări legitime, firești într-o societate modernă, europeană: un guvern care nu minte, un guvern care nu este corupt, un guvern care nu adoptă politici publice din rațiuni populiste, un guvern care lucrează numai în interesul public.
Încă de la început, a fost evident că prin ceea ce facem trebuie să contribuim la recâștigarea încrederii oamenilor în instituțiile statului, prin transparentizarea instituțiile publice, prin redeschiderea guvernării spre societate, spre dialog. De aceea, am pus la temelia guvernării integritatea, transparența, onestitatea.
Sigur, am facut și greșeli – mi le-am asumat și le-am corectat. Au fost unele proiecte care nu ne-au ieșit, sau au ieșit mai puțin bine decât ne-am fi dorit, proiecte pentru care am fi avut nevoie de mai mult sprijin politic sau, pur și simplu, de mai mult timp.
Vă invit să parcurgeți raportul unui an de guvernare. Un an extraordinar, un an în care am început să arătăm că în România poate exista și un alt mod de a administra interesul public, onest și responsabil, cu grijă față de oameni și de resursele țării", a afirmat premierul Dacian Cioloș.
Raportul este structurat pe următoarele teme prioritare:
- O guvernare responsabilă
- Măsuri active de angajare și creare de locuri de muncă
- O societate prosperă este educată și sănătoasă
- Măsuri concrete după tragedia de la Colectiv
- Dezvoltarea economică și creșterea încrederii investitorilor în România
- Mai simplu și mai multe fonduri pentru agricultori
- Sprijin european pentru economia națională
- Protejarea pădurilor, a mediului și încurajarea economiei verzi
- România – partener pro-activ în UE și NATO
Raportul complet poate fi consultat AICI